Locurile boeme din București, micul Paris!
Am început să scriu acest articol în mai, când am revenit în București, după două luni si jumatate plecată din țară. De București îmi este mereu dor când lipsesc mai mult. Am o relație specială cu acest oraș care mi-a devenit casă, după 16 ani de locuit aici. Și venisem atunci cu mult entuziasm să revăd locuri dragi din Micul Paris. Apoi a urmat o perioadă extrem de aglomerată, astfel încât am abandonat scrisul. Și întâmplător, am ajuns și la Paris. Și da, consider că existe multe asemănări între cele două orașe. În ambele poți alege să vezi străzi unde este gunoi, agitație, trafic, cartiere unde există și violență, ori poți alege să trăiești partea frumoasă. Eu văd un București care a crescut mult, o parte extrem de boemă, o parte cosmopolită, o capitală care se dezvoltă pe an ce trece și care are multă viață.
Locurile boeme ale București
Despre locurile boeme ale București vreau să îți vorbesc, să te port cu mine prin zone care mă fac să fiu mai creativă, îmi dau o stare de bine, cu precădere la final de primăvară-început de vară, când miroase a tei, a trandafiri, când orașul este verde. Sunt de acord că vor mai trece o mulțime de ani până când arhitectura să fie uniformă, asta în caz că se va întâmplă vreodată, până să scăpăm de gropi, de probleme de salubritate în centru, de haosul de la ore de vârf. Dar, consider că sunt puține orașe atât de animate, cu o mulțime de evenimente culturale, concerte, expoziții, galerii, viață de noapte, cafenel chic, reprezentații stradale, cu o vibrație aparte. Mie una îmi place, voi reveni mereu în Bucureștiul meu cu drag și îmi doresc să ajungă în top cele mai vizitate capitale europene.
Fie că ești din București sau ei ajunge curând aici, eu vin cu câteva propuneri de zone inedite. Poți face un staycation, adică o zi de vacanță în propriul oraș, ori poate iei un avion și vii pentru un weekend aici. Și nu, nu va fi vorba de Casa Poporului ori de Centrul Vechi, ci vreau să cred că vei găsi idei altfel, locuri ascunse, despre care probabil nici nu știai că există.
1. De la Bar A1 până la J’ai Bistro – poți începe cu o plimbare prin Piața Amzei, în piața de fructe și flori, apoi poți opri la A1 pentru o cafea și o prăjitură, ori poate vrei o înghețată de la Sweetology care este peste drum. Mai apoi faci dreaptă pe Calea Victoriei, treci pe lângă fosta Grădină Eden și o iei în stânga pe Calea Griviței. Oprește la Hood, un spațiu recent, cu graffitii și cu multe furgonete cu mâncare. Peste drum se află Universitatea de Arte, iar lângă sunt 3 magazine de culori, cu tot felul de pensule și alte obiecte pentru desen și nu numai. Toate trei sunt superbe și sigur vei găsi ceva frumos, chiar dacă nu ești artist. În plus, pe Calea Griviței 30 sau cam așa ceva, e un atelier de sculptură unde ai mai mereu ușa deschisă și pe domana în vârstă care lucrează. Final de țur la J’ai Bistro unde recomand pastele, limonada și desigur, să te bucuri de curte.
2. Zona din spate de la Guvern până în Dorobanți, mai precis, de la Spațiul Qreator o iei pe jos printr străduțele cu nume de capitale precum Paris sau Haga, până ajungi la Colegiul IL Caragiale. Pe lângă clădirile ambasadelor, vei găsi aici unele dintre cele mai spectaculoase case din capitală, renovate, cochete, un vis în inima orașului. Este un prilej bun să te lași purtat de vise și să îți propui obiective. La final poți opri pentru un cappuccino la DonCafe Brasserie sau, peste drum la Frudisiac pentru unele dintre cele mai bune pancakes din București.
3. Zona din Cotroceni – probabil și cea mai cunoscută pentru boemie, plină de grădini, de verdeață, de case cu o vechime considerabilă și arhitectură fabuloasă. Poți porni de la scările colorate de lângă Ceainăria Infinitea. Se numesc scările Fericirii, iar în 2020, la 100 de ani de la construcția lor, au fost vopsite în culorile curcubeului. Mai apoi nu ai cum să nu bei un ceai și să mănânci ceva bun în ceainărie, fie în grădină interioară, fie la interior, deoarece este decorată superb. Iar la final intră la Grădina Botanică, o oază de liniște pentru a scăpa de toată agitația din traficul bucureștean.
4. Zona de la Grădina Icoanei – la fel, cu niște case boerești superbe, cu un parc plin de porumbei. Ia la tine o carte și bucură-te de liniște, mai apoi mergi pe strada Arthur Verona, observă zidurile pictate de artiști locali și oprește la Cafe Verona pentru o salată și o ciocolatș caldă. Direct din cafenea se poate intră în Cărturești, prilej excelent de a cumpărăa un album, o carte, un disc, un DVD sau măcar un ceainic. Librăria are mai multe etaje și camere și poți stă aici și ore bune, în căutarea de comori.
5. Zona de la Intrarea Charles de Gaulle din Herăstrău până la cealalata intrare la Arcul de Triumf – sau locul unde mă duc constant pentru a alerga sau, pur și simplu, pentru a-mi limpezi creierii. Nu rata Terasa Baraka pentru un roze ori o bere, în timp ce ai în față zona de skateri care se antrenează mai mereu acolo. Herăstrăul are o mulțime de zone precum Grădina Japoneză, partea de Nord cu unele dintre cele mai bune restaurante din București, te poți plimba cu lacul, poți lua vată de zahăr pe băț, poți asculta vreun artist stradal cum cântă ori poți alege să mergi cu rolele sau cu bicicleta. Îmi place mult și zonă cu Monumente și statui, deoarece este plină de trandafiri și inspiră calmitate. Apoi urcă spre Hard Rock Cafe ori Berăria H unde poți și mânca, iar mai apoi mergi pe Kisellef până la Arcul de Triumf. E un prilej bun de poze, mai ales la apus.
Sper că v-a plăcut incursiunea în Bucureștiul meu și ceea ce îmi place din el. Sunt curioasă ce alte zone vă bucură pe noi. Și eu aș mai avea, fie că vorbim de Parcul Carol ori Băneasa, dar vă las și pe voi să îmi dați și mie și celor care au ajuns aici alte idei, mai jos în comentarii!
Foto sus – BAR A1
- June 20, 2021
Aaa
July 7, 2021Aaa