Culorile Mumbaiului – un oraș greu de înțeles, minunat de explorat!


Nici mie nu îmi vine cred, dar, sunt foarte mandră am trăit această experiență și am fost, singură și cu valiza mea, în Mumbai, unul din cele mai aglomerare, haotice, greu de înțeles și de dus, din câte am văzut. Am ajuns în Bangkok, în Hanoi, totuși, Mumbai e total la alt nivel, cu precădere în ceea ce privește sunetul interminabil de claxoane, oriunde, la orice oră din zi sau din noapte, plus un trafic renumit pentru mixul de mașini, motociclete, scutere, câini, chiar și vaci. Iar în unele zone, pieton fiind, e complicat tare te deplasezi, nefiind trotuare peste tot, așa , cel puțin pentru un european, este un pic provocator, iar, la final de zi, obositor. Mumbai este un loc de trăit, măcar o dată în viață, care te face îți fie dor de liniștea de acasă, dar din care vei pleca cu multe amintiri și imagini în cap.

O mini introducere, dacă te hotărăști vii în Bombay, cum i se spunea, capitala Indiei. Orașul are 13 milioane de locuitori oficial și ai nevoie de mult timp îl explorezi, iar ceea ce mi-a fost recomandat mie, zic și eu acum: preferabil stai în Colaba, cartierul un pic mai turistic, îl numesc așa, mai curat, mai așezat, acolo unde se află și majoritatea muzeelor, dar și faimosul hotel Taj Mahal, care de peste 120 de ani se înălță impozant, lângă Gateway of India. Taxiurile sunt ieftine, totul e iefitn, de fapt. spune ai hotel de 4-5 stele, pentru nu sunt chiar echivalentul acestor stele în Europa, ai un pic grijă de unde mănânci, pentru a nu avea probleme. Trebuie mai ții cont pentru India ai nevoie de viză, pe care o obții online, super rapid, în avans, înainte de a zbura. În ceea ce privește zborurile, ai o mulțime de rute, eu am zburat prin Abu Dhabi ca punct intermediar și a fost totul foarte ok.

Am petrecut 3 zile în Mumbai, am stat la doi pasi de Gateway of India, și, sigur, ar mai fi fost multe de vizitat, dar pentru mine a fost destul și o las câteva locuri preferate:

Cel mai mult și mai mult mi-a plăcut Kala Ghoda crescent, un fel de cartier artistic, unde sunt o mulțime de galerii de artă modernă, magazine cu haine de designeri locali, restaurante, dar și Jehangir Art Gallery, dispusă pe mai multe etaje, cu tot felul de opere de scultură, pictură, fotografie.

Muzeul Chhatrapati Shivaji Maharaj Vastu Sangrahalaya care merită măcar 2 ore, pentru te poartă prin istoria țării, din preistoric, până în timpurile moderne. A fost o bucurie citesc mai multe despre zeitățile lor, dar și zona de artă și costume tradiționale. În plus, curtea este fabuloasă.

Gateway of India este locul unde vezi un apus, observi mulțimea, privești bărcile și, dacă ai noroc, asiști la o ceremonie religioasă sau una locală, așa cum am pățit eu, în care se decernau niște premii. Nu am înțeles exact pentru ce anume, dar era puhoi de lume.

Marine Drive e un loc de promenadă ce se întinde pe 3 kilometri unde vin indienii admire apusul, cu familie, cu pachețel, cu tot ce se poate. Și în zona aceasta sunt hoteluri cu vedere la Marea Arabă și restaurante.

Nu foarte departe se află un parc unde sunt terenuri de cricket, și nu doar sunt, dar practică mult acest sport.

Colaba Causewaysau zona de tarabe, unde vei găsi tot felul de haine, cărți, suveniruri, street folod, ce vrei și ce nu vrei, dacă ai răbdare . Poți și negocia la preț, desigur.

fiu sinceră, Mumbaiul poate fi șocant, mai ales pentru e multă mizerie, sunt lucruri greu de înțeles prin alăturarea unei clădiri fastuase cu o mahală. Chiar dacă e un oraș uriaș, tot există și vaci pe străzi. A fost prima dată când am avut un fel de anxietate de mulțime, fiind singura de culoare albă, iar ei venind cu miile. Cred e sigur, nu putea ști, par foarte de treaba indienii. Traficul e teribil, sunt și mulți cerșetori, e și armata pe străzi. Dar, este, deasemenea, fabulos vezi acest mix, tot felul de tarabe, clădiri impozante, mini ceremonii, ținute de tot felul, mai ales ale indiencelor. Oricât de obositor a fost, nu am nici cel mai mic regret am făcut și acest lucru.

Eu recomand o cafea și ceva dulce la Cafeneaua din Hotel Taj Mahal, căutați niste restaurante cu mâncare indiană autentică, în cadrul hotelurilor, dar și un cocktail la Kala Ghoda Cafe. Aici seara se adună tot felul de artiști locali, din câte mi-a spus barmanul de acolo. Am mâncat multe chestii bune, dar ceea ce a rămas este un fel de pachețele de primăvară cu o cremă de trandafiri, o prăjitură specifică și, desigur, fructe delicoase. Dacă aveți mai mult timp de petrecut în Mumbai, știți are și o plajă în mijlocul orașului (nu am avut când), puteți vedea casa memorială a lui Ghandi (de care am uitat cu desăvârșire), sau se poate merge la Bollywood Studios, mai ales dacă pasionează acest gen, sau explora alte zone din oraș, mahalale. Asta dacă nu sunteți sensibili la mirosuri și aventurați singuri, deși, personal, recomand un ghid local, pentru astfel de experiențe un pic prea ajutentice. Și ar mai fi Elephanta Caves, unde ajungi cu barca de la Gateway of India, Golden Vipassana Pagoda și tot felul de alte parcuri de distracții.

zice poți sta în Mumbai chiar și o săptămână și o ai ce vedea, fară repeți! Sunt curioasă cine a ajuns în capitala Indiei și care sunt impresiile sau ce trebuia neapărat fac și am ratat!

 

  • April 5, 2024
-->

Poate te interesează

Ce să nu ratezi în Paris, mai puțin turistic – partea a treia
September 14, 2024
2 zile în Tirana – capitala gri acoperită de culori
June 16, 2024
Câteva zile în Oman (Muscat, Whadi Desert și Wadi Bani Khalid)
April 07, 2024
Experiența mea într-un ashram din India
March 31, 2024
Ce să nu ratezi în Paris, mai puțin turistic – partea a doua
November 02, 2023
5 săptămâni în Dubai – câteva recomandări pe care să nu le ratezi
March 10, 2023

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *