Am descoperit minunile din Covasna!
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu v-aș povești acum cu atât de mult entuziasm. A fost o mini vacanță în județul Covasna și au rămas o mulțime de amintiri, precum și dorința de a reveni în această parte de țară. Recunosc că nu mi-am imaginat că o să îmi placă atât de mult Covasna. După 3 zile de explorat atracții turistice, degustat bunătăți locale și încercat activități specifice locului, am revenit acasă cu o doză extra de energie. Am descoperit încă o bucată din România pe care nu o știam, oameni primitori și minuni despre care trebuie dusă vestea.
Prima zi în Covasna – marți
Într-o zi ploioasă de marți, am pornit spre Sfântul Gheorghe. Prima oprire a fostl a Restaurantul Pivnița unde am mâncat cea mai bună supă de țelină de până acum. Am ajuns apoi la Muzeul Național Secuiesc unde sunt adăpostite secțiile de științe ale naturii, de arheologie-istorie, etnogtafică, dar și biblioteca și o mică capelă. Următoarea oprire a fost realmente spectaculoasă.
La Arcuș am vizitat Muzeul Satului unde am descoperit tot felul de obiecte și sculpturi cu motive secuiești, dar și o colecție impresionantă de aproape 500 de fiare de călcat. După o afinată și o bucată de brânză afumată, ne-am îndulcit la Casa cu turtă dulce. Am ornat turta dulce și am luat și provizii pentru la capitală.
Totuși, cea mai frumoasă surpriză a zilei a fost înnoptarea la Castelul Daniel din Tălișoara. Aici fiecare cameră este decorata într-un stil unic. Cea în care am dormit eu, Camera cu lebădă, are șemineu, baldachin și este decorată în nuanțe roșiatice puternice, perfectă pentru cupluri.
A doua zi în Covasna – miercuri
Am pășit în a doua zi prin Covasna, pe terasa Castelului Daniel și cu o cană de cafea. Apoi a început basmul și provocarea că eu și ceilalți parteneri de poveste am acceptat-o. Și uite așa, după ce am aflat despre trecut, prezent și viitor și cât de importantă este joacă pentru oameni, ne-am luat trăistuțele și am pornit în căruță să găsim “apa vieții”. Am descoperit fântâna magică și primul indiciu. Am mers ulterior la un copac fermecat și am primit al doilea indiciu.
La scurt timp ne aflam la Fierar acasă. După o mică demonstrație, a sosit nevasta fierarului cu pită, slană și ceapă, numai bună pe ploaie și în perfectă armonie cu palincă. Puțin îmbujorați, ne-am urnit spre casă unui pictor pe lemn. De 15 generație duce mai departe tradiția în familie. Nu ne-a lăsat să facem poze în interior, dar trebuie să mă credeți pe cuvânt când vă spun că pictează și șlefuiește din lemn tot felul de obiecte, de la mobilier la pătuț pentru copil.
Departe de noi gândul de a obosi, așa că, după-amiază, am ajuns la Rezervația Naturală Cheile Vârghișului. Pe lângă imensitatea de verde și frunze arămii, o să îți placă că nu ai deloc semnal. Traseul a cuprins trecerea peste 3 poduri și vizita unei peșteri unde am descoperit o mică comoară. E drept că mi-a fost puțin teamă de lilieci, dar toată drumeția a fost ca o gură de oxigen mult așteptată. La final ne-am bucurat de un apus spectaculos, o îmbinare perfectă de culori și de liniște. Și pentru că altfel nu se putea, am încheiat ziua cu un program artistic renascentist și cu un pahar de vin (sau mai multe).
A treia zi în Covasna – joi
Povestea se apropie de final, dar nu înainte de a opri la Sfântul Gheorghe la întoarcere, în parcul central. Orașul seamănă cumva cu Sibiul. Pentru mine, vizita la Biserica Unitariană din Chilieni a fost inedită deoarece am aflat mai multe despre religia unitariană și am descoperit un obiectiv turistic conservat extrem de bine încă din secolul al 13-lea.
Și cum altfel se putea încheia peripeția, dacă nu cu un popas la Bicfalău în Satul Conacelor? Aici se află în jur de 36 de conace, unele dintre acestea fiind declarate monumente istorice. Se pare că vor intra în patrimoniul UNESCO, așa că, pare greu de crezut că vor mai fi vândute prea curând. Am avut ocazia să văd unul și… cred că știu unde vreau să locuiesc când mă fac mare. 😉
Ah, dar trebuie să vă povestesc puțin și despre mâncare. La Castelul lui Daniel am gustat unele dintre cele mai inedite preparate, un melanj între bucătăria transilvăneană și cea din vest, rețete tradiționale reinterpretate. Mămăliga cu brânză sau colacul secuiesc cu un fel de budincă de brânză și mure sunt doar două dintre nebunii. Aici meniul este fix sau stabilit în prealabil cu turiștii. În plus, selecția de vinuri este impresionantă. Și să nu uit de struguri, din orice curte, că doar suntem în plină toamnă.
Acest infotrip a avut menirea de a promova noul site lansat pe 19 septembrie: viziteazacovasna.ro. Covasna este primul județ din România care își lansează propriile pachete turistice. Acest județ are peste 160 de conace și castele, 1000 de izvoare de ape minerale. Pachetele turistice în zonă includ vizite la meșteșugări, excursii în natură, cursuri de echitație, mese cu preparate tradiționale din Transilvania sau activităti de aventură. Mai există o serie de pensiuni și hoteluri care dispun de servicii de SPA, biliard, sală de fitness și programe complexe de teambuilding.
Până vă decideți voi dacă merită să faceți Revelionul în Covasna, eu vreau să mulțumesc Travel Communication pentru invitație și să îmi promit mie că revin cât de curând în Transilvania și în Ținutul Conacelor! 🙂
- September 25, 2016