A fost o seară magică cu Vama în Vamă
Au fost multe răsărituri în Vamă, cu vocea lui Chirilă pe fundal, undeva la Stuf sau în față la Expirat. Am cântat de multe ori în drum spre mare piesele celor de la Vama Veche și mai apoi de la Vama. Am visat cu ochii deschiși că “Vara asta o să mă îndrăgostesc” și am privit marea cu “Nu am chef azi” sau “Epilog” în urechi. Și sigur au fost multe nopți la mare când am urlat cât ne țineau plămânii “Perfect fără tine!”. Am crescut cu Vama Veche, cu trupa și cu stațiunea unde revenim în fiecare vară cu același dor nebun.
Sâmbătă spre duminică, s-a întâmplat un moment magic, unic și irepetabil, la care am avut bucuria să fiu prezentă. Întâmplător și neașteptat, total spontan. Povestea începe în București, în club Fabrica, acolo unde Vama susținea un concert. La un moment dat, Chirilă a anunțat că restul show-ului are loc la mare. 150 de “nebuni” au urcat la bordul a 3 autocare și au aterizat în Vamă. Sute de oameni s-au adunat să asculte bandul.
Marea alături se lumina ușor. Vama a cântat live cele mai cunoscute piese. Cu toții fredonau în cor. Te puteai simți liber și bine, orice stare ai fi avut. A fost o noapte altfel în Vama Veche, una despre care se va vorbi mult timp și care a intrat în cutia cu amintiri speciale, de păstrat și povestit nepoților. Mulțumim Vama, mulțumim Tudor, mulțumim celor de la Acolo pentru că i-au găzduit. Cât de tare a fost!
Poza cover: Badea Bogdan
- July 25, 2016