De două ori Untold într-o singură vară!


La început a fost un zvon, apoi confirmarea: organizatorii Untold vin cu un nou festival! De data aceasta se întâmplă la mare. Nu știu alții cum au primit vestea sau dacă știați, dar sunt extrem de încântată că în vara lui 2017 vom avea Neversea. Se întâmplă între 7 și 9 iulie, în Constanța. Au fost anunțate deja primele nume, iar printre ele se numără Tiesto, Afrojack, Fatboy Slim și Dua Lipa. Ah, abia aștept să văd Dua Lipa live pentru că nu am avut până acum ocazia! Lista artiștilor se completează constant și, sunt convinsă că încă vor mai fi surprize.

Dacă nu ai concediu la început de iulie, sper să ne vedem la Untold. Ajuns la cea de a 3-a ediție în România, Untold a cucerit Europa și crește de la an la an. Nu am idee dacă publicul se va împarți între Neversea și Untold, dar cred că vibeul va fi diferit. Unii dintre noi deja știm că nopțile de la Untold devin povești de neuitat și că diminețile în Arenă sunt memorabile. Plus că distracția nu se termină nici ziua la un altfel de festival, iar participanții au tot felul de activări, de moduri de entertainment. În concluzie, eu nu cred că Neversea exclude Untold sau vice versa. Și am convingerea că va fi genial la ambele și că merită să dai banii pe bilete!

arm

Revenind la Untold, avem deja headlinerii care vin între 3 și 6 august la Cluj: Armin Van Buuren, Afrojack, Axwell, Dimtri Vegas&Like Mike, Martin Garrix și foarte mulți alții. Eu una abia îl aștept (încă o dată) pe Armin! Ce îmi place cel mai mult la Untold este multitudinea de stiluri, de scene, astfel încât sigur ai ceva în program care să îți placă. Plus organizarea impecabilă și faptul că vin branduri tot mai creative care uimesc publicul cu tot felul de nebunii și surprize.

Nu știu despre voi, dar pe mine mă gaiti și la mare și la Cluj. Mi se pare minunat că avem astfel de festivaluri și că putem atrage astfel și mulți turiști străini, dar și o imagine pozitivă despre România în lume. Ne vedem la Neversea și la Untold!

arm2

Foto: pagina de Facebook Untold

 

  • May 10, 2017
-->

Poate te interesează

10 idei pentru un viitor nomad digital (5 ani de când fac asta)
January 14, 2023
Locurile boeme din București, micul Paris!
June 20, 2021
NOMAD DIGITAL pe insulă (Tenerife 2021)
February 25, 2021
Cum este de fapt la un RETREAT DE FEMINTATE
September 30, 2020
10 locuri preferate din București
May 29, 2020
10 Lucruri care îți ridică moralul în izolare
March 26, 2020

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *