Produse vegetariene și vegane pe care le cumpăr constant


De mai bine de 7 ani am o alimentație bazată majoritar pe produse care nu sunt din carne. Mănânc, totuși, pește, fructe de mare, ouă și foarte rar lapte animal, mai ales la cafea. Așadar nu declar nicidecum vegetariană, doar aleg orice nu înseamnă carne, aproape deloc lactate, fug de brânzeturi și multe altele, pentru eu cred ajută îmbătrânesc frumos, îmi menține tonusul, tenul meu este mai proaspăt și multe alte motive. Nici măcar nu contează justificarea sau dacă cineva crede este așa, atât timp cât mie îmi este foarte bine, din punct de vedere fizic și emoțional. Bine, putea suplimenta și spune nu mănânc mai niciodată zahar, sosuri, nu beau sucuri de ani de zile, excepție Cola zero și tot așa. Așa , am zis fac un articol cu o parte dintre produsele pe care le cumpăr constant, mai ales pentru piața s-a schimbat complet față de momentul în care am pornit eu pe acest drum. Îmi amintesc cât de greu era acum 7 ani găsești în magazine produse vegetale. Nu exista mai niciun brand din cele de azi sau nu gama vegetariană. Era complicat ai ceva de calitate bună în România și era, oricum, foarte scump. Și în prezent e cam la fel din punct de vedere al prețurilor. Rămân la părerea mea , la noi în țară, este costisitor mănânci cât mai curat. Menționez doar brânza de caju are preț dublu comparativ cu cea de vacă, la fel și laptele vegetal versus cel animal, iar lista este infinită.

Sunt extrem de bucuroasă că, în prezent,  la un Glovo distanță, ori când merg prin magazine dedicate mai mici precum cel din Piața Amzei sau în super și hyper marketuri, văd o selecție mare de produse din plante, de la pizza, la iaurturi, deserturi și chiar așa zisele mezeluri sau brânzeturi vegane / vegetale. Ba chiar există mici, cârnați și multe altele, dar nu vrea creadă cineva au gust de carne și nici nu văd de ce țiai dori acest lucru, din moment ce ai ales elimini acest aliment din viața ta. Eu nu sunt foarte mult adepta acestora din urmă, nici a ceea ce implică prăjit în ulei. De  ce nu faci o salată fresh cu multe legume, semințe, tofu și ulei de măsline în loc de cârnați din plante și eventual cartofi alături? E ok variem, dar nu exagerăm. A mânca vegan / vegetarian nu înseamnă nicidecum slăbești automat sau știi mănânci inteligent, adică pui toți nutrienții.

În general, când vine vorba de nutriție, avem nevoie de educație, de a nu mai mânca pe fond emoțional, de a scăpa de preconcepții sau mituri.

TOP produse pe care le cumpăr des, de la ce brand-uri vin și de ce îmi plac atât de mult:

Salam vegan afumat feliat de la Verdino – care efectiv este preferatul meu la micul dejun, mai ales cu Vassa și pate vegetal, plus multe legume alături. Cred cel mai mult îmi place este ușor picant, dar și afumat.

Biscuiţi vegani cu coacăze și trandafir, fără zahăr de la Ambrozia – pe care îi iau de fiecare dată când ajung în DM. Aceasta este combinația mea preferată, dar au multe alte sortimente precum cu turmeric, cu cacao și mirodenii, lavandă și mei și lista continuă. Pentru mine sunt alternativa perfectă când îmi e dor de ceva dulce, dar și atunci când merg la un picnic sau în parc.

Brânza din caju de la Rawckersputeți alege și aici pe cea clasică sau cu verdețuri, cu ceapă, cu chilli și multe altele. Pe vremuri, o găseam la târgurile de profil din București, dar acum este și în magazine. Este foarte delicioasă și consistentă.  “Brânza” are ca bază nuci de caju şi migdale activate, culturi vegane şi condimente atent selectate. Mai nou, Rawckers a lansat și variantele vegane de Camembert şi Blue Cheese, dar nu le-am testat încă.

Pizza vegană din gama K-take it veggie de la Kaufland este un vis și recunosc mănânc așa ceva, ori ceva similar, măcar o dată pe săptămână. Dar, din aceeași gamă fac parte o mulțime de alte produse, cum ar fi falafel, iaurturi, humus, lapte vegetal. Ador când un astfel de brand lansează propria linie de produse vegetariene și vegane.

Tartinabil de Caju cu ceapă și mărar de la Filgud – este un borcan cu magie, efectiv. Eu una îl consum și cu cartofi prajti și o salată cu spanac și roșii alături, ori la micul dejun sau, pur și simplu, simplu cu legume. Filgud nu are nici doi ani de când s-a lansat, dar au scos tot felul de borcane, foarte atractive din punct de vedere al designului, dar și produsele sunt delicioase.

Crema tartinabilă vegană Cocospread este Nutella veganilor, este curcubeu pe cerul gurii, este ideală cu pâine prăjită, pus peste clătite vegetale, sau pur și simplu cu lingura direct din cutie. 100% Vegan, fără lactoză, fără soia, fără gluten, fără conservanți, fără ulei de palmier.

Burger vegan fără gluten de la Naturli’ este mai tot timpul la mine în congelator, când vreau ceva rapid. Nu mai zic de Pizza lor vegană Mexicana, o altă slăbiciune a mea. Și mai au cei de la Naturli și alte nebunii și sărate și dulci.

Tofu afumat de la Inedit – este super bun și așa cum vine, dar mie îmi place îl prăjesc puțin. Îl pun în salate, de cele mai multe ori. Inedit are extrem de multe produse vegane pe bază de soia, de la pate, lapte, soia efectiv pentru gătit.

Nu am zis deloc de Alpro, pentru ei sunt vechi și peste tot și nu au chiar cele mai sănătoase produse. Dar, evident îmi sunt la îndemână și am mereu lapte de migdale neîndulcit de la ei, așa cum consum și iaurturile vegane cu ciocolată sau vanilie și multe altele.

La final, vrea cer și vouă recomandări sau sugestii. Și, las și o imagine din primul supermarket vegan deschis în 2021 în Olanda. Nu cred mai este atât de mult și se va întâmpla acest lucru și pe plan mioritic. Eu una abia aștept. Sper mâncam cu toții mai bine și conștientizam ceea ce mâncam ne influențează modul de a fi, cum alegem înaintăm în vârstă și spune mult despre noi și cât ne respectăm!

  • 30
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    30
    Shares
  • September 26, 2022
-->

Poate te interesează

VISION BOARD – instrument pentru a atrage ce îți dorești. Cum funcționează!
July 17, 2021
Mișcare acasă, fără diete, suplimente alimentare bune și echilibru
January 24, 2021
Înlocuiește obiectivele de început de an cu manifestarea intențiilor
January 08, 2021
Cum este de fapt la un RETREAT DE FEMINTATE
September 30, 2020
De ce trebuie să mergi la control ginecologic periodic
July 14, 2020
5 ani de când nu mai mănânc carne
June 15, 2020

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *