Planeta Tokyo – o săptămână în cel mai nebun oraș
Visam de atât de mult timp să ajung în Tokyo, parcă simțeam că o să îmi placă atât de mult. Și, exact cum auzisem, aici este o altă planetă, cu cei mai interesanți oameni văzuți vreodată, cu o mie de lucruri care te fascinează, de la semafoarele care piuie, la ledurile gigant, la ținutele harajuku, la animeuri și magazine cum nu există nicăieri pe glob. Bun venit pe planeta Tokyo, locul unde am avut șansa să fiu pentru 7 zile și despre care vreau să îți povestesc. Cu siguranță acest oraș gigant care adună 38 de milioane pe metrul pătrat, cu cea mai mică suprafață per locuitor din lume, trebuie pus pe listă și trăit macar o dată în viață. Deși, să fiu sinceră, sper să mai revin, mai ales pentru a experimenta viața de noapte și lucruri mai puțin turistice, așa cum, ca și tine, am fost tentată să le fac la prima vizită.
Ce să nu ratezi dacă ajungi în TOKYO
Shibuya – este în sine un spectacol, de la cluburile de karaoke, la magazine, la fetele îmbrăcate în stilul harajuku, leduri și așa mai departe. Trebuie să încerci un restaurant japonez aici, să bei un Sake cocktail, să privești celebra pisică 3D, să asculți un cântăreț stradal, să te plimbi pe străzi și doar să te bucuri.



Shibuya crossing – celebra trecere de pietoni, un adevărat spectacol urban. Ca pont, există un Starbucks acolo unde poți urca pentru a face poze de sus.


Ginza – sau Cartierul de lux al Tokyo-ului, renumit pentru magazinele sale de high-end, galeriile de artă și teatrele Kabuki (Kabuki-za). Au niște magazine locale super delicioase, dar și marile branduri.


Templul Senso-ji – Cel mai vechi și cel mai important templu budist al orașului, faimos pentru poarta sa Kaminarimon și aleea de cumpărături Nakamise-dori. Aici e plin de fete venite în costumul tradițional să facă poze, dar și o zonă cu o mulțime de suveniruri locale dintre cele mai diverse. Nu rata și o clătită sau o prăjitură cu matcha.





Sanctuarul Meiji Jingu – Un sanctuar Shinto dedicat spiritelor Împăratului Meiji și Împărătesei Shoken, situat într-o pădure vastă care oferă o oază de liniște. Am prins și o ceremonie de binecuvântare a darurilor și a fost diferit de tot ceea ce văzusem. Clar merită!



Gotokuji Temple – Templul Pisicilor Norocoase este situat în cartierul liniștit Setagaya din Tokyo, este renumit în întreaga lume ca fiind locul de naștere al figurinei Maneki-Neko, celebra “pisică norocoasă” care face semn cu laba. Iar când oprești la tren, până la templu, treci pe lângă multiple cafenele care au cafea cu prăjiturică în forma de pisică. Neapărat de luat și pozat.




Team Lab Borderless (mai există și Team Lab Planets museum, dar eu nu am ajuns) – Muzee de artă digitală complet imersive și interactive, unde vizitatorii devin parte din operele de artă în mișcare. A fost absolut fantastic și nu am văzut nicăieri în lume un muzeu interactiv atât de bine gândit. Inedit a fost că, în una din camere, am desenat pe foaie un pește, iar în câteva minute, pentru 5 minute, a fost proiectat digital și văzut de toți vizitatorii din acel moment.






Akihabara – sau Centrul culturii otaku (anime, manga, jocuri video) și al electronicii, plin de săli de jocuri Arcade și magazine de specialitate. Nu trebuie să ratați un Maid Cafe, deși veți plăti chiar și pentru a face o poză cu hostessa, dar, până la urmă, when in Tokyo.



Shinjuku Gyoen este o oază verde vastă, considerată una dintre cele mai frumoase și importante grădini din Tokyo. Deși nu am avut decât o oră și ceva aici, am luat la pas zonele, iar totul e impecabil și impresionant, de la diversitatea de trandafiri, până la pagoda pe lac.




Clar au fost și altele, precum am mers la sumo, într-un skybar la etajul 45, la onsen pe acoperișul hotelului, am explorat străduțe, am mâncat shaved ice, dar pe toate le veți descoperi și multe altele care vă vor încânta în acest oraș fascinant. Aș vrea să revin și să îl înțeleg un pic mai bine, cu toate ciudățeniile lui, de la toalete publice în aer liber, la grupuri care stau în baruri unde se fumează la interior după muncă, la muzee și grădini impecabile, la ținutele stranii, la leduri și animeuri. Și sper să revin într-o zi!
Despre alte experiențe, precum cafeneaua cu roboți, cafenelele cu animale, Pokemon Store, am zis într-un articol precedent! Vrei să afli mai multe curiozități despre JAPONIA? Vezi și acest articol – aici!










- November 18, 2025







