Uneori mă desprind puțin de mine și mă privesc de undeva de sus. Pare o metaforă, dar chair așa simt. Mă uit spre mine, spre cei care sunt în viața mea și spre locul unde mă aflu și analizez. Recunosc că am momente în care nu înțeleg ce caut acolo și de ce m-am târât singură în situația respectivă. Alteori, mă minunez de ceilalți și de mine pentru că am nervi să le închid atitudinea imbecilă, chiar cu mult calm și cu îngăduință. Mi se întâmplă să îmi fie rușine de rușinea lor, să îi privesc cu milă pentru că sunt pierduți și imaturi, dar să nu pot face nimic pentru că nu e treaba mea să le explic.

Nu ceilalți mă șochează, ci alegerile mele greșite, precum și faptul că mă blochez și mă închid în mine în fața unor fapte și vorbe. Altă dată mi-ar fi păsat și aș fi dus bătălii întregi să demonstrez că am dreptate, să arăt cuiva că greșește. Acum, în acest moment al vieții mele, pur și simplu nu mai am nervi. Nu îmi doresc să schimb pe nimeni sau să îi deschid ochii. Nu vreau să demonstrez nimănui nimic. Nu cred că egoul și încăpățânarea aduc ceva bun. Nu sunt aici pentru a modela sau pentru a salva pe nimeni. Mă privesc de sus, mă uit la mine și apoi în mine, îi las pe cei care nu îmi fac bine și schimb… schimb direcția în care merg, fără regrete, deși uneori am doruri; fără resentimente, deși inima sângerează puțin; fără frică de a o luă de la capăt și de a mă arunca în necunoscut.

Din acel balon plutitor pot gândi obiectiv. Mi-a luat mult timp să înțeleg că fug cât pot de minciună, de falsitate, de oamenii care critică exact ceea ce fac, de fățărnicie, de grosolănie, de meltenism, de laudă de sine fără măsură, de genul de persoană care se crede “perfect” și consideră că mereu are dreptate, de cei care nu vor să învețe și sunt convinși, în limitarea lor, că știu totul; de superficialitate acută care pune preț doar pe valori materiale. Dar nu fug imediat, ci rămân pe loc țintuită. Nu pot vibra cu niciuna din aceste atitudini. Ceea ce nu înțeleg este de ce le atrag și aici este singură problema la care lucrez. Am impresia uneori că lecțiile de viață se repetă, că aleg aceleași tipare. Se spune că tot ceea ce este nerezolvat în trecut se întoarce. Se pare însă că nu se întoarce sub aceeași înfățișare, ci una diferită, menită să ducă la bun final un drum. Totul ține de alegeri, cea din trecut și cea de peste timp când (se presupune că) te-ai maturizat și ai înțeles ce nu îți trebuie. Și aleg să devin eu un om mai bun și să aleg pe altcineva. Și atât!

Foto: howaboutmorewine.com