Pentru prima dată la BIZ SMS CAMP în calitate de Freelancer


Acum 5 ani am avut norocul să ajung, pentru prima dată, la BIZ SMS Camp, Tabăra de Social Media organizată de Marta Ușurelu și Revista BIZ. Cei care citesc de mult timp blogul știu despre ce vorbesc deoarece v-am spus de multe ori despre acest eveniment realmente special unde se creează o mulțime de relații de colaborare, de prietenie și un fel de familie mai mare a celor din online. De data asta însă a fost ceva special, deoarece a fost prima dată când am participat la Tabără cu un client, din ipostaza de Freelancer. În toate edițiile adunate eram reprezentat al unei agenții de publicitate, blogger, vlogger. Totuși, recunosc că niciodată satisfacția nu a fost mai mare ca acum. Pe măsură au fost și emoțiile, deoarece mi-am dorit de două ori mai mult să iasă lucrurile bine. Și au ieșit, din moment ce am primit felicitări și mulțumiri.

La BIZ SMS Camp iarna 2019 am însoțit-o pe Cori Grămescu care a vorbit despre antreprenoriat în fitness, despre povestea LadyFIT la zece ani de la lansare și despre succesul unei comunități online. Cori a fost singura care a dezmorțit la propriu toți participanții deoarece a avut un moment de câteva minute în care a demostrat cum poți să iei pauze scurte la birou și să faci câteva întinderi sau pauze de respirație. O parte dintre femei au ajuns și în ziua următoarea, la 9 dimineața, pentru un mini antrenament, ceea ce e mare lucru, ținând cont că la BIZ Camp se întâmplă niște petreceri de poveste care durează până spre dimineață. Personal, sper ca toate doamnele care vin la BIZ SMS Camp să intre și în comunitatea LadyFIT, fie că aleg sala de la Unirii, fie pe cea de la Aurel Vlaicu.

Cuvântul cheie la #bizsmscamp este emoție

Pe lângă bucuria povestită, am adunat multe altele și am avut parte de 3 zile în care m-am deconectat de la orice altă problemă. Cuvântul cheie la #bizsmscamp este emoție. Nu am idee de ce, dar, de fiecare data când vorbesc despre mine celor peste 100 de oameni prezenți în sală, am emoții extrem de mari, cum nu mi se întâmplă nicăieri în public. Chiar și așa, am ieșit pe locul doi, alături de echipa mea, la Sesiunea de briefuri; am câștigat Debateul Influenceri versus Vedete alături de Mariciu și Chinezu; am cunoscut o mulțime de persoane cu povești de viață interesante; am aflat care vor fi trendurile în digital în 2020; am dansat până la răsărit; am cântat la karaoke. Iar prezentarea mea de suflet rămâne cea a Mădălinei Uceanu despre anxietate-burn out-depresie, cum le depistăm și ce facem pentru a ne reveni. Ah, și să nu uit că Salatella mi-a ghicit în salată. Mai precis, cred că Salata Eisberg a avut cea mai tare activare posibilă. Dar nici ceilalți sponsori nu sunt de trecut cu privirea, deoarece fiecare a venit cu idei creative și a susținut Tabăra. Așadar, mulțumiri sponsorilor pe care îi puteți descoperi aici: smssnowcamp.ro!

Eu am mai zis și repet: am crescut odată cu BIZ SMS Camp, de la copilul cu foarte puțină experiență în publicitate, mai apoi Head of Digital în agenție, până la Freelancer Digital Strategist care a convins un client minunat să facă lucruri frumoase, ceea ce nu reușesc nici măcar unii oameni din agenții de top. Destul cu lauda, dar nu puteam lăsa să treacă momentul fără să împărtășesc și cu voi mica mea reușită. Sper să ne vedem la BIZ SMS Camp la vară, fie că sunteți din agenție, de la client, freelanceri sau influenceri. Să știți că înscrierile sunt deja deschise, iar Tabăra va avea loc în perioada 25-28 iunie 2020, tot la Pârâul Rece!

P.S. Mulțumiri speciale Taxiului cu Bomboane, cu care am venit și plecat de la BIZ SMS Camp. Trebuie să știți că puteți face și o faptă bună, cu doar un SMS cu textul ZÂMBET la numărul 8835. Copiii cu nevoie speciale din spitale trebuie să zâmbească mai des, iar voi puteți contribui!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • December 9, 2019

Poate te interesează

Trenduri și practici bune pentru magazine online de la GPeC 2019
November 06, 2019
Prima dată la #BIZSeasideCamp
September 03, 2019
În câteva zile se întâmplă iCEEfest UPGRADE 100
June 05, 2019
Un nou eveniment pentru creatorii de conținut de la BIZ
January 23, 2019
Plec din nou în BIZ SMS CAMP
December 01, 2018
Noutăți de la Web Summit Lisabona, conferința cu 70.000 de participanți / 160 de țări
November 14, 2018

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *