Schimbare de carieră – învață să vinzi pe Amazon și să câștigi bani online! (P)


Anul 2020 a început cu haos, dar și regândirea priorităților, a ceea ce ne dorim și, poate, schimbarea pe care o amânăm de mult. Există persoane, mai puțin norocoase, nevoite în această perioadă să își regândească jobul, fie pentru că au rămas fără unul, fie pentru că au realizat că viața e prea scurtă pentru a face ceva ce nu le place. E un moment bun de reflexie, de stat cu noi în casă și gândit la ceea ce ne pasionează, la surse alternative de venit, la reorientare din punct de vedere profesional, la un curs nou care să ne facă să uităm de ceea ce se întâmplă și să ne ajute pentru a ne dezvolta. Pentru toți aceștia vin azi cu o idee care poate aduce și încasări: cum să vinzi pe Amazon și să câștigi bani online. Și nu, nu este o iluzie. Am prieteni care fac comerț online prin Amazon de ani de zile și au un stil de viață mult râvnit de alții, călătoresc mult, lucrează de pe plajă, sunt proprii lor șefi și s-au desprins de birou.

Dacă ai ceva mai mult timp în perioada asta, AMZ Academy îți oferă un webinar gratuit de prezentare a businessului online Amazon. Acesta are loc pe 29 martie, 20:00, ora României, locurile sunt limitate, iar înscrierea se poate face – aici! Informațiile vor fi legate de momentul oportun în care poți să deschizi un business pe Amazon, cum să alegi un produs, cum să faci profit și cum te poate ajutA efectiv AMZ Academy să faci asta. Apoi, dacă ai 5000 de euro puși deoparte și vrei să investești în propria afacere online pe Amazon, te poți înscrie la cursul plătit AMZ Academy. Dar, până la a luA această decizie, nu strică să intri în webinar, din confortul casei tale.

ÎNSCRIE-TE LA WEBINARUL GRATUIT AMAZON!

Aici e linkul de înscriere online: http://bit.ly/18_Amz

Ceea ce mi se pare mie și mai interesant, privind la prietenii mei “amazonieni”, este tribul lor, faptul că sunt uniți, că membrii se susțin și se ajută să crească reciproc. La fel și AMZ Acadmy, care nu este doar un program, ci o comunitate de profesioniști, mentori care te pot ajuta când ai întrebări și nelămuriri. În plus, vor fi alături de tine la fiecare click, cu strategii testate, pentru a reuși să îți recuperezi rapid investiția inițială și să faci profit. Ce știu eu este că se muncește mult la început, dar apoi încasările sunt mari. Sigur că nu mai e la fel de ușor că acum 6 ani, dar se poate, mai ales dacă te implici total și crezi în abilitățile tale. În plus, cursul plătit și suportul ulterior AMZ Academy sunt beneficii pe care unii nu le-au avut acum mulți ani. Așa că, ne întâlnim virtual la webinarul gratuit AMZ Academy de pe 29 Martie. Sper că te-ai înscris deja!

  • 15
    Shares
  • March 23, 2020
-->

Poate te interesează

Câteva obiceiuri bune pentru femei peste 35 de ani (P)
December 09, 2025
Câteva idei despre SANDALE, înainte de a achiziționa o pereche – ce frumuseți am găsit pe eMAG (P)
March 25, 2025
Burgundy – Culoare sezonului care stârnește pasiuni
October 06, 2024
Ținute de tenis… pe lux – câteva branduri tenis și golf
October 10, 2023
Cine vrea să își înlocuiască vechea centrală pentru a avea costuri mai mici pe factură?(P)
November 23, 2022
Gențile de lux pot fi investiții
May 11, 2022

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *