Ce să nu ratezi în Paris, mai puțin turistic – partea a treia


Dacă nu ești prima dată în Paris sau dacă ești, am câteva “hidden gems” pe care le pui pe listă, mai ales nu apar chiar la prima căutare, dar care, e posibil, fie în drumul tău spre obiective turistice mult mai cunoscute. Am tot fost în capitala Franței, sunt o eternă îndrăgostită de acest oraș pe care îl găsesc de fiecare dată fabulos și care nu înceteze uimească. Totuși, abia acum am făcut aceste descoperiri, unele sunt gratuite, altele costa doar câțiva euro, dar bucur le-am atins și le recomand cu drag. În plus, am văzut și orașul post Olimpiadă, încă cu ceva schele și decoruri, am mâncat croissant, crepes, am revăzut Turnul Eiffel și m-am bucurat din nou de arhitectura Parisului care, indiferent de an, rămâne preferata mea.

Pasajele acoperite – o încântare, un amestec de galerii, magazine, cafenele, ateliere creative și lume cochetă. Recunosc mi-a venit ideea în urma sezonului 4 din Emily în Paris, așa am tot căutat. Am aflat sunt 12 în total, dar eu am ajuns doar în 3 dintre ele, fiind în linie, peste drum, iar ca punct de referință las Le Passage Jouffroy (Paris 9) – 10-12 boulevard Montmartre. Este la mijloc dintre Passage de Panoramas și Passage Verdeau. Cel mai simpatic decor de poze este în capătul Pasajului Jouffroy unde se află și Mezul Grevin, care poate fi vizitat.

Muzeul Parfumurilor – un muzeu gratuit, super micuț, foarte aproape de Opera din Paris. Nu are decât 3 camere și un shop, dar merită. Veți descoperi notele parfumurilor, cum sunt produse, dar și sticluțe din diferite perioade, adevărate piese de artă, cum nu se mai fabrică în ziua de azi.


Bursa de comerț și artă – unde nu știu cum nu am ajuns până acum, fiind o bijuterie din secolul al XVIII-lea, sub îndrumarea arhitectului François- Joseph Béllanger. Tavanul și fresca sunt superbe, mai ales pentru acesta impresia de oglindă în podea. În plus, Bursa a fost complet renovată și găzduiește periodic expoziții de artă. Am descoperit o artistă coreeancă, de data asta.

Mareea Moschee din Paris – a fost ținta atacurilor islamofobe, în mod special după anul 2015. Are o istorie impresionantă de peste 100 de ani. Dacă nu ai ajuns în Emirate, merită total, mai ales pentru gradină care este superbă. Are și loc de rugăciune, o mică librărie, dar și o cafenea și magazin de suveniruri. În plus, toate străzile din jur sunt simpatice, cu cafenele și restaurante tipic franțuzești, ideale pentru o cafea cu lapte, un macaroon și o pauză.

Strada Crémieux – cea mai colorată stradă a Parisului, foarte constrastantă. Ai impresia ai ajuns în Londra ori în Amsterdam, și ar fi interesnt aflu cum au decis proprietarii alegerea nuanței în care este vopsită fațada. Se pare aici locuiau, la finele anilor 1800, muncitorii bogați ai orașului. În prezent, Crémieux este închisă traficului și este atracția multor fotografi.

Jardin des Plantes („Grădina plantelor”) – este o grădină botanică și zoologică, dar, recunosc, eu am ratat partea cu animale, m-am bucurat doar de vegetație, pe ploaie, și de exteriorul muzeului. Adăpostește sediul, laboratoarele, colecțiile, galeriile muzeale și serele Muzeului Național francez de Istorie Naturală. Am intrat întâmplător, în drum spre alt loc, dar reveni pentru mai multe ore.

nu credeți nu mai am ce vedea în Paris, așa , în mod cert, revin curând! Las aici și alte articole despre Paris, scrise de-alungul anilor, care, sper eu, fie sursă de inspirație, dacă ajungeți în Orașul luminii! Aici!

 

  • 24
    Shares
  • September 14, 2024
-->

Poate te interesează

2 zile în Tirana – capitala gri acoperită de culori
June 16, 2024
Câteva zile în Oman (Muscat, Whadi Desert și Wadi Bani Khalid)
April 07, 2024
Culorile Mumbaiului – un oraș greu de înțeles, minunat de explorat!
April 05, 2024
Experiența mea într-un ashram din India
March 31, 2024
Ce să nu ratezi în Paris, mai puțin turistic – partea a doua
November 02, 2023
5 săptămâni în Dubai – câteva recomandări pe care să nu le ratezi
March 10, 2023

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *