Excursie în Transnistria
Recent, am fost la Chișinău și am decis să merg într-o excursie de 8 ore în Transnistria. Nu a fost alegerea mea, dar m-am bucurat să fac asta, pentru că am descoperit un tărâm total altfel decât ce știam sau pot percepe ca fiind pe planetă în 2025, mă refer în Europa. Știam povești, sunt conștientă că există încă locuri izolate în lume, uitate parcă în timp, dar se simte diferit să fii la fața locului. Pentru a fi sinceră, această călătorie m-a făcut să apreciez, încă o dată, faptul că România e parte din Uniunea Europeană, că nu am prins mai deloc comunismul, că am drepturi și libertăți pe care le iau ca atare, cum ar fi acela să călătoresc oriunde oricum, să scriu ce vreau, să aleg produse la raft, să învăț sau nu.
Și ar mai fi, dar nu e rolul meu să judec, ci pot doar să expun cum se simte Republica Moldovenească Nistreană, prin ochi de turist.
Turul l-am ales de pe GetGuide și am avut o o femeie ghid super carismatică și frumoasă, din Moldova, care ne-a spus multe povești din interior. Cel mai mult mi-a plăcut, pe lângă câteva puncte tip obiectiv turistic, a fost că ne-a dus într-un minimarket plin de produse locale și am văzut ce prețuri mici și cum cam totul este local, că am scos schimbat lei moldovenești în ruble (aceasta e moneda și nu poți plăti cu altceva), că ne-a dus la un mic bar și ne-a arătat sucul tip limonadă din copilăria ei, că am ajuns când ieșeau de la școală niște copii care făceau pregătiri pentru defilarea din 9 mai, că am mâncat la restaurant Lenin decorat cu obiecte din acea perioadă, că am mers și în piața locală și multe lucruri din interior, pe care nu le descoperi la primul Google. Ce aș mai adăuga e că nu prea ai cum cu mașina de România să intri, ai graniță, verificări, și că nu există să te înțelegi în engleză, așadar nici nu știu dacă se poate, dar nici nu văd de ce ai merge fără ghid vorbitor de limbă rusă în Transnistria.
TIGHINA – TIRASPOL – CETATE
Fără să intru prea mult în politică sau istoria acestui loc, pot spune doar că regiunea separatistă Transnistria înseamnă o fâșie de 30 de km lățime între Ucraina și Republica Moldova. Au propriul președinte, deși nimeni nu recunoaște acest stat, dar arată a Rusia sovietică, nicidecum ca fiind parte din Moldova, țara care își dorește să intre în Uniune. Este, așadar, o regiune separatistă autoproclamată, aflată “dincolo” de Nistru, râu peste care am și trecut. Prima oprire a fost în Tighina sau Bender, apoi am ajuns în capitală, Tiraspol, iar ultima oprire a fost la Cetatea Tighina. Îmi e greu să le separ, știu doar că am văzut tanc rusesc, statuia lui Lenin, cum arată Universitatea, clădiri sovietice în cel mai autentic stil, oameni uniform îmbrăcați, parcuri și străzi curate, iar cam peste tot și cam tot este Sheriff. Acest cartel local deține bănci, magazine, fabrici și uzine, mai tot. Iar fanii fotbalului știu sigur de Seriff Tiraspol, deoarece s-au impus în Champions League în 2021. Patronul echipei, Viktor Gushan, controlează totul în Transnistria, de unde și apelativul dat de mulți: “Republica Sheriff”.
Se pare și că Transnistria e una dintre cele mai sărace regiuni ale Europei. Teoretic, de mici învață să urască România, istoria fiind spusă din perspectiva propagandei URSS, există frică de a vorbi, de a pleca din regiune și nu pot face mai nimic. Cine vrea să călătorească are nevoie și de pașaport Republica Moldova. Multe ițe încurcate în istorie aici, dar e clar că sunt blocați în timp, cu sau fără voia lor, sub dominație rusească. Cred totuși că merită să vezi “mica Rusie”, cum mai este denumită, fără a face paradă de ținute, fără a filma și fără a judeca. Nu cred că e dreptul unui turist să își dea cu părerea despre ce trăiește, acceptă sau este nevoit să îndure un localnic, din orice zonă a lumii ar fi acesta. Turul a costat 100 euro, 8 ore, și va rămâne una dintre cele mai inedite excursii din Europa pe care le-am făcut în viața mea de călător!
- May 11, 2025