Cine vrea să își înlocuiască vechea centrală pentru a avea costuri mai mici pe factură?(P)
Facturile mari la gaze sau electricitate sunt una dintre problemele super discutate în ultima perioadă în România. Totuși, pentru mine, în sezonul rece, factura la distribuitorul de energie a fost mereu o problemă și am avut de când mă știu, adică de peste 8 ani, costuri mari. Locuiesc într-o clădire din ’39, cu tavan înalt, la parter, am un perete care dă în stradă, altul în holul interior al clădirii, altul spre grădină. Așa că, deși este minunat din mai până în septembrie, pentru că la mine e mereu răcoare și umbră, odată cu octombrie vine reversul medaliei. Totul este pe curent, de la încălzirea spațiului, a apei și toate deviceurile pe care le am. Așa că, a fost primul an când am studiat realmente piața, am discutat cu diferiți prieteni, am făcut comparații și am cerut oferte. Și uite așa am ales să trec la ENGIE. Trecerea a fost ușor de facut. Momentan nu am nimic de reproșat, fiind doar prima luna, dar nici nu am stat prea mult pe acasă, nici nu au venit nămeții și încerc să fiu și responsabilă și să mai închid caloriferul uneori, dar vreau să cred că am făcut o mutare inteligentă.
Am zis să împart și cu voi, pentru că mă îndoiesc că sunt singura care se gândește la acest pas, în prag de decembrie. Poate nu știați, dar ENGIE oferă și soluții “green”, adică panouri fotovoltaice, mobilitate electrică sau alimentare cu GNC. Totuși, vreau să vă vorbesc despre o soluție smart – aceea de a înlocui centrala termică. Și da, este minunat să ai centrală, mai ales în București unde sunt mereu probleme cu apa. Există produsul “hibrid” de la ENGIE, adică o soluție de încălzire ce combină o centrală termică nouă cu o pompă de căldură sustenabilă. Noul Thermo Hybrid Combo de la ENGIE aduce împreună avantajele celor 2 tehnologii: eficiența mare a unei pompe de căldură cu puterea unei centrale termice!
Thermo Hybrid Combo promite și o serie de beneficii relevante precum:
1. Consum redus de gaz: sistemul poate ajunge la o eficiență de 4 ori mai ridicată pentru încălzirea casei.
2. Ușor de instalat: pachetul vine cu instalare completă și mentenanță pentru noua centrală.
3. Flexibilitate: se poate plăti integral sau în 60 de rate, direct pe factura de gaz.
4. Adaptabilitate: se pot adăuga ușor și alte echipamente, precum panouri fotovoltaice.
Aș menționa că oferta este destinată exclusiv clienților ENGIE de gaze naturale, lucru evident, zic eu. Atenție, ENGIE nu oferă și servicii de proiectare și instalare inițială a unei centrale termice, aceasta trebuie să existe deja. Ceea ce include pachetul este: înlocuirea centralei existente cu un sistem format dintr-o centrală termică nouă + o pompă de căldură, împreună cu o gamă de servicii. Așadar, mai ales dacă stați la casă, cred că merită să investigați ce presupune concret această soluție. Thermo Hybrid Combo are ca obiectiv un cost mai mic pe facturi. În plus, este o investiție pe termen lung, pentru că economia de bani se va face în fiecare an de acum înainte, nu doar în această iarnă. Personal, am trimis detaliile și părinților mei, precum și câtorva prieteni care locuiesc la casă și vreau să cred că finalul de 2022 va veni cu o schimbare smart!
Detalii complete, precum și un Formular de contact pentru a intra în contact cu un reprezentat ENGIE despre Thermo Hybrid Combo, puteți găsi aici!
- November 23, 2022