Recent, m-a acuzat un prieten că sunt prea “pozitivă” și că orice se întâmplă, rămân în lumea mea și văd partea bună. Tot în ultima vreme, mi-a mulțumit o prietenă deoarece am scos-o din starea de nervi, cu atudinea mea pozitivă. Nu știu care afirmație să mă bucure și care să îmi dea de gândit, nu știu dacă este în regulă să fii visitor, puțin inocent și uneori neînțeles de ceilalți, dar știu că este bine să ai liniște. Mai știu că starea de liniște interioară se obține în urmăaunor lungi convorbiri cu ține însăți/însuți, a meditației, vine ca un proces de maturitate și te eliberează. Nu este deloc simplu să poposești “aici” și nici nu poate fi un motiv de aroganță sau de a nu înțelege că ceilalți sunt diferiți. Este, pur și simplu, o stare naturală pe care unii dintre noi și-au dorit-o și au dobândit-o, după ani de muncă cu mintea și sufletul lor.

Îmi pare ciudat că oamenii pozitivi sunt văzuți uneori nebuni și sunt judecăți. Este un paradox care îmi scapă – acela de a ne dori să fim ok, dar empatizam mai rapid cu nervi, furie, ură, invidie, cu istericale, cu plângerea de milă, cu supărarea și cu tristețea. Fără un motiv concret, nu ne plac cei echilibrați și credem că aleg să poarte o mască. Iar aceștia sunt cel mai puțin dispuși să îi schimbe pe ceilalți, să le țină teorii și să îi critice. Pozitivii rămân distanți când sunt puși față în față cu critica și nu au arme pentru a reacționa. Sau nu vor să consume din energii și să pornească războaie inutile. Starea de positivism se educă, dar vine cu o singură regulă: nu mai poate accepta nimic negativ. Nu din ego și nu pentru că se consideră mai buni decât ceilalți, ci, pur și simplu, din acel punct lucrurile se văd diferit. În ocean nu este niciodată liniște absolută, așa că apar uneori rechini și tot felul de alte vietăți care să zdruncine starea peștișorului prostuț care plutește lin. Dacă nu este înghițit, va fugi mai departe spre soare și se va arunca în valuri. Dacă se lasă acaparat, îi va muri spiritul. În întuneric nu mai este viață, iar panta către dezechilibru și negativism este extrem de facilă. Cea spre împăcare interioară și setarea minții în concordanță cu inima, cu viața din jur, cu gândurile și dorințele, este extrem de anevoioasă și implică un proces constant de implicare și modelare.

Nu știu care sunt alegerile altora sau ce percepții au despre starea pozitivă. Știu doar că, mie mi-a luat extrem de mult să ajung aici, iar acest proces de căutare, introspecție și exercițiu interior continuă zi după zi. Poate că unii se vor simți lezați de atitudine mea și îmi vor spune că sunt dubioasă. Alții mă vor aprecia. Nu încerc să schimb pe nimeni, nu pot deschide ochii nimănui și nu îmi doresc acest lucru. Știu doar că, este în legea firii, ca energiile negative să le respingă pe cele positive și să iasă scântei. Eu una stau departe de foc și aleg să zâmbesc, să sper la o lume mai bună și să fac tot ceea ce pot pentru a deveni mai senină! 🙂

Foto: Pinterest