“In limitele posibilitatilor, e bine sa facem tot ce putem ca sa ne simtim mai bine. N-o sa credem asta de la inceput, dar e suficient sa fim geniali doar pentru noi! Cand suntem multumiti de noi, parerea celor din jur nu mai conteaza aproape deloc. Abia atunci avem o sansa reala sa facem ceva maret. Pentru ca toti oamenii geniali erau mediocri in ochii lor si ai celor din jur pana in momentul in care au facut ceva! FACUT CEVA! Nu inteleg de ce suntem atat de cretini incat sa nu intelegem ca putem fi fericiti facand lucruri mici. Si inca ceva. E important sa visam propriile noastre visuri! Nu pe ale celor din jur! Cand vom lua parerea celor din jur si ne vom sterge cu ea la cur, atunci chiar vom fi cu un pas mai aproape de fericire!”

Am citit despre el in Elle Man si mi-a atras atentia. Apoi am mers si i-am cumparat cartea. Ok! O astfel de carte nu am mai citit. Am avut momente in care am ras efectiv cu lacrimi, singura, ca o nebuna. Si nu am reusit sa o las de mana pana ce nu am ajuns la final. Si, culmea sau nu, deja imi lipseste si as vrea sa fie si o continuare. E cumva molipsitoare-e plina de expresii obscene, pe care oricum le folosim toti, mai mult sau mai putin, dar acum parca imi vine sa ma exprim si mai deschis si plastic decat de obicei. Apoi sunt scenele de sex foarte explicite, este povestea lui Adrian-personajul, sunt ideile filozofice si profunde, redate simplu si firesc despre fericire, traumele din copilarie, frica oamenilor… mai mult nu mai spun pentru ca va invit la lectura. Zic doar ca o sa va placa si o sa descoperiti o altfel de carte!

Pentru cei ce inca nu au inteles-cartea se numeste “Cimitirul”, scrisa de Adrian Telespan. Ani de zile a fost producator pentru diverse posturi TV, dar a ales sa se mute la Londra, plictisit de tot si convins ca este un “personaj semi-ratat”. Intre timp, dupa cateva experiente acolo, a scris o carte, incurajat fiind de cativa prieteni. Personajul principal este gay, se numeste Adrian si lucreaza la un cimitir. Realitate sau fictiune? Am discutat cu Telespan despre asta, asa ca il las pe el sa ne povesteasca mai multe.

1. Adrian, cat este realitate si cat fictiune in “Cimitirul”? Care sunt personajele reale?

Până și mie îmie  greu să răspund la întrebarea asta. Să zicem că e 50%-50%. Toată cartea e o combinație de întâmplări care pleacă de la ceva real și care, treptat, se transformă în ficțiune. Sau invers, adică pleacă din ficțiune și se termină cu o întâmplare reală, prin care chiar am trecut. Există și pasaje care sunt reale 100%.  Unele dintre personajele din carte sunt reale. N-o să spun, sper, niciodată care, din motive de discreție.:))

2. In cat timp a fost scrisa si cum te-ai  hotarat sa faci pasul asta?

Am scris-o între 28 februarie și 2 mai 2013. Am avut zile în care nu am scris nicio pagină și zile în care am scris câte 30 de pagini. Nu m-am hotărât să fac pasul ăsta pentru că eu sunt leneș, iar ideea de a scrie o carte mi s-ar fi părut extreme de obositoare. S-a întâmplat pur și simplu. Într-o zi mi-am luat laptopul în braâe și am început să scriu. Dacă stau să mă gândesc bine, chiar eram curios ce o să iasă.

3. Ti-a fost teama ca vei fi judecat, ca vei rani oameni cu aceasta carte (aici ma gandesc la parintii tai), ca vei fi inteles gresit, in special din cauza cuvintelor obscene?

Le-am recomandat părinților să nu o citească. Nu îmi este teamă că voi fi judecat, dar sper să n-o citească pentru că unele lucruri din carte ar putea durea destul de tare. În plus, ceea ce am scris în carte este pentru a face pace cu mine, nu cu ei.

4. Ce asteptari ai de la aceasta carte? Urmeaza si o continuare sau o noua carte?

Nu știu ce așteptări am. Uneori mi se pare că această carte îmi va rezolva toate problemele, alteori că nu va rezolva nimic. Vom vedea ce se întâmplă. O să o traduc, asta știu sigur.  Sper să existe și alte cărți pentru că în perioada în care am scris-o chiar mă simțeam foarte împăcat cu mine. Cred că scrisul îmi face bine.

5. “Cimitirul” incepe cu Adrian care viseaza mult. Ce visezi acum?

Visez să vând mult. Visez ca oamenilor să le placă Cimitirul. Din fericire fac asta destul de rar. Ca și în carte, încerc să îmi stăpânesc visurile și să le las să se întâmple. După ce am scris cartea asta am ajuns la concluzia că foarte bine să visăm constructiv. Adică să și facem ceva ca visul ăla să se întâmple.

6. Spune-mi 3 carti care te-au marcat pe tine si de ce.

Prima carte care m-a marcat a fost “Insula cu elice” a lui Jules Verne. A fost prima carte mai groasă pe care am citit-o. Și cartea datorită căreia am învățat să citesc. Eram prin clasa a doua. Bunicii mei erau profesori și m-au învățat să citesc pe la 4 ani. Tot atunci mi-au cumpărat cartea asta. Și cărțile lui Jules Verne au toate câteva ilustrații în interior.  Și când mi-au adus cartea și mi-au zis cum se numește eu mi-am imaginat cum zboară insula aia, cu aventuri… eram wow! Și m-am apucat să învâț să citesc pentru că abia așteptam să văd ce e în ea. A doua a fost “Papillon” a lui Henry Charriere. Mi-a rămas în cap pentru că, în mintea mea de 12-13 ani, s-a conturat ca având o ușoară tentă homoerotică. Era cu bărbați la închisoare. Care se mai dezbăcau… La momentul ăla a fost senzațională. “Iarna vrajbei noastre”, John Steinbeck-pentru că în cartea aia se conturează ideea de familie unită, fericită, de cămin.

PS. De vreo 10 ani nu mai recitesc cărțile care îmi plac foarte tare. Am făcut greșeala asta de vreo 3 ori și nu mi-au mai plăcut la fel de mult.  Și mi-a părut rău. (A.T.)

Nu stiu cine cu ce impresie va ramane dupa “Cimitirul”, dar daca inca nu ati ajuns la ea, va invit la lansare. Are loc sambata, 23 noiembrie, la Pavilionul Central Romexpo, incepand cu ora 16:00.