De ce trebuie să mergi la control ginecologic periodic


Nu este prima dată când vorbesc despre educație sexuală pe blog și nici prima dată când reamintesc femeilor de necesitatea de a merge la control de rutină periodic, cel puțin o dată pe an. Și mă refer, cu precădere, la un consult ginecologic, care să cuprindă și o ecografie mamară, dar și un test Papanicolau. Revin acum, deoarece recent m-am intersectat cu acest capitol și iar am fost siderată de ignoranța în care trăiesc femeile, chiar și cele din marile orașe, cu studii și bani. Mi se pare incredibil să aud povești despre doamne care au trecut de 40 de ani și care nu au călcat aproape niciodată într-un cabinet ginecologic, sau nu în ultimii foarte mulți ani. Ginecologul nu este medicul care se ocupă doar de sarcină, ci este și cel care îți poate spune ce probleme ai legate de viruși, de col, la sân și multe altele. Iar prevenția este întotdeauna preferabilă unui tratament.

  • 1 din 10 femei din România nu a fost la un control medical de rutină în ultimii 10 ani. 35% declară că au fost mai rar de o dată la 3 ani.
  • 11% dintre femeile din România nu și-au făcut niciun set de analize de sânge de rutină în ultimii 10 ani. 40% și-au făcut o dată sau mai puțin de o dată în ultimii 3 ani. 49% dintre femei își fac analizele de sânge o dată pe an sau mai des.

Dacă privești statisticile, e posibil să te alarmezi. Prea multe femei descoperă că au cancer de sân sau de col prea târziu. Există o mulțime de boli cu transmitere sexuală, iar prezervativul este prea puțin folosit. O sarcină nedorită cred că este cea mai mică problemă. Sănătatea ar trebui să fie pe primul loc, iar timpul și banii alocați unui control periodic nu pot fi impedimente pentru ca o femeie să aibă grijă de ea. Investigațiile ginecologice de rutină pot descoperi din timp afecțiuni și stări anormale ale organismului. Doar astfel se pot evita complicații ulterioare, unele fără precedent. Ca mic exemplu pentru lipsa de informare este aceea că 8 din 10 femei vor fi infectate pe parcursul vieții cu HPV, dar doar 1 din 5 află acest lucru, iar 60% nici nu au auzit de infecția cu virusul HPV și nu știu că și bărbații sunt purtători sau că acesta are rădăcini care pot provoca în timp cancel de col. Sigur că suntem și în top la număr de avorturi, dar cel mai grav mi se pare faptul că România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește decesele de cancer de col uterin.

Mai vreau să atrag atenția și asupra inconștienței femeilor care consideră că medicii inventează, că e mai bine să nu știi, că totul se repară cu ierburi și uleiuri aromatice, că lor nu li se poate întâmpla, că dacă mama nu a avut, nu voi avea nici eu și alte mituri – conspirații care circulă. Controlul ginecologic este bun, nu are de ce să sperie. Consider că este ideal să ai același medic sau măcar să ai la tine fișele cu istoricul de la controalele trecute. Cu cât ignori mai mult semne unei situații anormale, fie că vorbim de secreții, dureri sau usturimi, cu atât problema se va agrava. HPV-ul nu este o tragedie, nicio infecție precum candida nu este de speriat, dar toate acestea pot avansa, dacă nu sunt tratate la timp. Este îngrijorător câtă incosntiență există. Așa că, dacă aveți o prietenă, soră, mamă sau orice femeie dragă în jur, trimiteți-o la control, fie pe banii ei, fie făceți-i voi un bine și un cadou realmente util. Și este în regulă să vorbim deschis despre acest subiect, fără a ne fi rușine, deoarece toate femeile au probleme, mai mici sau mai mari. Le putem trece pe toate cu bine, atât timp cât știm de ele și ascultăm ceea ce ne spune medicul. Iar ceea ce putem face noi, pe lângă alegerea testării, este să avem grijă de noi, la interior și la exterior, deoarece sistemul imunitar este cel mai important și cel care duce la vindecare sau agravarea bolii!

 

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • July 14, 2020
-->

Poate te interesează

5 ani de când nu mai mănânc carne
June 15, 2020
Sport echilibrat, nu trend, chin sau obligație
September 20, 2019
Fii alături de echipajul de raliu #324 și ajută-i pe pilot & copilot să continue cursa!
July 16, 2019
Yoga spirituală mi-a schimbat viața și m-a schimbat
July 11, 2019
Ce am comandat de pe VitaMIX.ro și nebunia cu Pudra de Matcha (P)
May 31, 2019
De ce am început să fac Yoga spirituală zilnic
February 04, 2019

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *