Sunt una dintre persoanele îndrăgostite iremediabil de călătorii. Pe mine călătoriile mă fac fericită, îmi dau doza de adrenalină necesară, mă încarcă, mă fac să vibrez, să evoluez, să mă schimb și să descopăr mereu ceva nou din ceea ce sunt. Îmi place să plec de nebună prin lume, la mii de kilometri distanță de confort și de rutină. Dar nu uit că erau vremuri când nu aveam curaj să mă duc oricum. Așteptam să existe o gașcă, să vrea și iubitul, să existe apoi alt iubit pentru a vedea America, să se decidă fetele, să se urnească cei care inițial ziceau da, apoi brusc se răzgândeau. Știm cu toții cât este de complicat să planifici o călătorie lungă, mai ales în afara Europei. Și totul se complică cu cât sunt mai multe persoane. Nici măcar în doi nu este mereu facil deoarece sunt puse împreună două personalități diferite care, cel mai probabil, nu au mereu aceleași gusturi și pretenții.

La 30 de ani am decis să plec, pentru prima dată, de una singură. Am început cu Irlanda, mai precis cu Dublin. Nu am avut nicio temere deoarece știam că am un amic acolo și că suntem într-un stat european. Aveam să aflu apoi că zona în care m-am cazat nu era printre cele mai sigure și că fuseseră jafuri pe acolo. Dar, cât timp nu am stitu, nu m-am gândit la asta, nu mi-a fost teamă deloc. A urmat New York spre care am zburat de una singură. Tremuram mai ceva ca la bacalaureat. Abia când am ajuns în centrul orașului și m-am întâlnit cu prietenul care urma să mă însoțească, m-am mai calmat. Nici aici nu am avut nicio panică, cu excepția unor ore petrecute în Harlem. Însă, ceea ce avea să se întâmple la 31 de ani a fost la cu totul alt nivel. Am pornit SINGURĂ în Asia, timp de 2 luni.

Sunt de o lună în Asia, am trecut deja prin 3 țări, cu 3 monede, 3 limbi diferite. Am schimbat aviaone, luat taxiuri zi și noapte, mers în hoteluri și apartamente pentru a mă caza, testat diverse restaurante, puburi, cluburi și mijloace de transport în comun. Călătoritul de unul singur are acest farmec aparte deoarece te face să realizezi cât de curajos poți fi, de fapt. Îți dai seama că te descurci, că poți să stăpânești frici, că oameni sunt peste tot și depinde de tine să transmiți o energie pozitivă. O să mai înțelegi că e important să fii precaut, cu situații, alegeri, bani. Consider că atunci când ești solo în călătorii de acest tip este bine să nu încerci să ieși în evidență sau să impresionezi. Încearcă să pari stăpân pe tine și de-al locului, dacă îi pot zice așa. Iar prin asta vreau să spun că ar fi ok să porți haine simple, accesorii cât mai puține, să nu epatezi cu branduri, să fii simplu și firesc. Cu cât ești mai pierdut în peisaj, cu atât te vei bucura mai mult de experiență, fără teamă că poți fi luat la ochi de potențiali infractori. Niciodată nu se știe, dar acesta este felul în care eu aleg să mă manifest și care cred că este potrivit.

Și apoi vei conștientiza că nu ai nevoie de mult pentru a fi bine, că tot ce vei face în timpul călătoriei va fi altfel și că nu e timp de regrete sau de privit înapoi. Sigur că vor fi nopți când îți va fi dor, când vei vrea să îți auzi părinții și prietenii, să scrii cuiva care îți face inima să bată mai tare, să plângi, da, să plângi. Vor fi și astfel de clipe. Este firesc să acumulezi multă energie și să refulezi. Nu, nu e mereu ușor pentru că a călători singur prin lume o perioadă lungă nu înseamnă mereu vacanță. O să faci cumpărături, o să te gândești unde îți speli hainele murdare, o să îți calculezi banii rămăși după primele zile când, în mod cert, vei cheltui ceva mai mult, o să fii atent să ai mereu baterie la telefon și internet pe cartela locală. Apoi va veni și ora aia când vei privi spre cer și îi vei mulțumi pentru că, după atâtea trepidații, te vei liniști și vei conștientiza că ești un norocos pentru ceea ce trăiești. 

Mi-ar plăcea ca fiecare om să plece măcar o dată singur prin lume, cu un bagaj, un card și cu dorința de a explora cât mai mult.

Cei de acasă vor fi tot acolo, joburi mai sunt, copiii cresc, câinele se adaptează și fără tine. Ai înțeles ideea. O experiență de acest fel de îmbogățește sufletește și mental, îți dă încredere în tine și avânt. O să simți că poți cuceri munții, că nu e deloc important ce cred ceilalți, că tot ce îți trebuie este să ai putere și sănătate, să fii bine mai departe de social media și lucruri superficiale. A călători de unul singur departe de casă înseamnă curajul de a aprofunda relația cu tine prin multele discuții pe care le veți avea, atunci când ceilalți dorm de mult, pe alt fus orar. Înseamnă să dai ce ai mai bun, să cunoști oameni și povești, să te bucuri prin toți porii de ceea ce vezi, fără zgomotul altora, fără aprobarea sau dezacordul cuiva. Poți începe cu ceva mic, până capeți puțină experiență, iar apoi îți doresc curajul de a porni prin lume tu cu tine! 🙂 

P.S. Poți urmări aventura din ASIA pe Vlogul meu – aici! Apreciez dacă dai Subscribe.