Bruges – orașul belgian ideal de vizitat de sărbători


Bruges a fost exact așa cum mi l-am imaginat, nu doar pentru am văzut câteva poze pe Instagram înainte, dar și pentru așa se contura în mintea mea: un oraș mic, plin de ciocolată, cu căsuțe ca din turta dulce. Doar , am avut parte și de alte descoperiri, care mi-au plăcut și despre care vreau povestesc în acest articol, pentru a nu le rata, dacă ajungeți în orașul belgian situat la două ore de mers cu trenul sau  cu mașina de Bruxelles. Orașul Bruges a fost fondat de vikingi, iar numele derivă din cuvântul scandinav „Brygga“ și semnifică „Port“. Deschiderea orașului către Marea Nordului este unul dintre motivele pentru care s-a dezvoltat de-a lungul timpului, în prezent devenind o destinație populară și îndrăgită de numeroși turiști. Este un loc cu multe biserici, parcuri, dar și canale pe care te poți plimba cu barca, chiar și iarna.

Am ales Bruges întâmplător, deși sunt convinsă și Gent era simpatic. Acestea sunt două dintre orașele faimoase din Belgia, cu precădere în perioada sărbătorilor. Despre cel din urmă nu pot pronunța, dar pot spune primul merită vizitat și ai ce face 2-3 zile. Probabil cel mai mult mi-au plăcut clădirile, decorate cu bun gust, în spirit crăciunistic în decembrie. Mai apoi, la fiecare colț miroase a gofre calde, ornate cu tot felul de minunății, a vin fiert, a cafea și ciocolată și… a cartofi prăjiți. Și dacă tot am menționat, trebuie vizitați Fries Museum, un muzeu al cartofilor, probabil unic în lume, mic și simpatic, și, desigur, mâncați o porție de cartofi pai autentici. Tot în acest film se încadrează și Muzeul ciocolatei, modern, cu tot felul de zone, jocuri animate unde puteți afla cât de expert sunteți în ciocolată sau ce fel de mâncător al acestui produs sunteți.

De asemenea, trebuie vedeți Catedrala Notre Damn și Turnul Belfry. Sunt grandioase. În piața centrala, Markt, există târg de Crăciun în decembrie. De aici puteți achiziționa tot felul de produse locale, turtă dulce sau suveniruri. Cel mai minunat lucru din această piață sunt clădirile multicolore. De jur împrejur sunt o multitudine de restaurante, cu terase încălzite. La doar câteva minute pe jos, veți da de Piața Burg, un loc istoric care adună clădiri fascinante cu stiluri arhitecturale diverse – gotic, renascentist și neo-clasicist. În afara de clădirea primăriei, Stadhuis, piața mai adăpostește Palatul Libertății și Registratura Veche Civilă.

Ar mai fi de menționat Muzeul Picasso, cel de istorie, cel al diamantelor, dar nu am intrat. Și neapărat de pășit și în minunatele ciocolaterii unde vei găsi ciocolată în toate formele, de la căsuțe, la personaje din desene, până la unelte pentru mecanici. Bruges mai este cunoscut drept „Veneția Nordului“, datorită canalelor care șerpuiesc prin oraș – peste 80 la număr. Dacă o să revin în sezonul cald, probabil că voi lua și barca, și aș închiria și o bicicletă. Totuși, eu cred că acest loc este ideal pentru un city break de sărbători. Seara se întâmplă proiecții tematice pe clădirile din centru, se ascultă colinde și ai impresia în orice moment că va veni Moș Crăciun. Bruges, mi-a plăcut mult de tine și sper să ne regăsim cândva. Ceea ce vă doresc și vouă!

 

  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares
  • December 18, 2021
-->

Poate te interesează

City break toamna în Mallorca
November 02, 2021
City break în Tallinn, un oraș pe care nu mi l-aș fi imaginat așa
September 09, 2021
City break in Helsinki – 8 lucruri pe care să nu le ratezi
September 06, 2021
Digital Nomad sau Remote din Creta – internet, mașină, locuri
July 09, 2021
Cel mai frumos “birou” de Nomad Digital a fost în Paris
June 18, 2021
NOMAD DIGITAL pe insulă (Tenerife 2021)
February 25, 2021

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *