Cum am devenit Ghid de turism local (P)
Pasiunea pentru a călători o am de când mă știu, încă de la prima tabără cu școala, până la cea mai recentă vacanță. Mai mult decât atât, am făcut și o facultate de Comerț cu specializarea turism. Credeam pe atunci că voi lucra în domeniu și chiar s-a întâmplat asta. Nu mulți știu că prin 2006 și 2007 am fost agent de turism junior la o agenție de turism din București. Dar nu mi-a plăcut deloc job-ul, fiind destul de static și repetitiv. Totuși, după ce am avut și un canal de travel pe Youtube, peste 50 de țări vizitate, multe tururi ghidate unde am fost participant, am decis să fac un prim pas spre o posibilă carieră. Și spun posibilă pentru că nu se știe unde mă vor duce pașii. Ceea ce știu este că îmi place să gândesc programe turistice, așa cum mi-ar plăcea mie să le trăiesc. Dar am zis să o iau ușor, și anume cu o acreditare oficială și să înțeleg puțin mai bine cum funcționează lucrurile.
Am căutat pe Google și am ajuns la CNIT. În ultimele luni am participat la Cursul de Ghid de turism local, organizat de Centrul Național de Învățământ Turistic. Urmașul celei mai renumite școli din industria ospitalității, Centrul de Formare și Perfecționare pentru Cadrele din Industria Hotelieră și Turism înființat în 1971, CNIT își propune formarea de profesioniști în domeniul turistic. Găsiți la ei pe site Calendarul cursurilor următoare, fie că e cel de bucătar, de agent de turism sau că aveți nevoie de o acreditare lingvistică. Dar să revin la experiența mea și să vă spun care sunt…
etapele pentru a dobândi legitimația și ecusonul de ghid de turism local.
- Primul pas este să te înscrii, iar asta presupune și o serie de acte și hârtii de completat, pentru CNIT.
- Apoi vor urma o serie de întâlniri online săptămânale, de câte 3 ore, unde veți parcurge noțiuni diverse de la măsurile de siguranță muncii, până la situații neprevăzute care pot apărea cu turiștii. În seria de întâlniri, am cunoscut oameni din diferite orașe din România, de vârste diverse, dar cu dorința comună de a aprofunda ce înseamnă un ghid bun și, poate, pe viitor, fie de a deveni unul, fie de a avea o firmă care să se ocupe de așa ceva.

3. A urmat apoi o perioadă de practică la o agenție de turism pe care fie o alegeți voi, fie veți fi direcționați de cei de la CNIT. Depinde de voi cum vă obțineți adeverința de practică, dar, în principiu, ar fi ok să fiți ghid însoțitor în cel puțin o excursie și să mergeți și pe la agenție pentru a vedea și cum se gândesc circuitele înainte de a fi date unui ghid.
4. A fost necesar să facem și un Proiect final de aproximativ 20 de pagini în care să dezvoltăm un program turistic de minim 3 nopți, cu hărți, timpi, activități, bugetare, raport de ghid și orice am mai considerat necesar. Aici este momentul unde fiecare poate fi creativ sau poate alege să meargă pe o destinație super cunoscută. Eu am gândit un proiect inspirat de anii ’20, pentru segmentul luxury. Ca o voi pune vreodată în practică sau nu, rămâne de văzut, dar a fost o bucurie să fac această prezentare și să o susțin în fața colegilor la întâlnirea offline.
5. Examenul final se întâmplă fizic, la sediul CNIT din București. Este o evaluare tip grilă, destul de simplă așa că nu ar trebui să fie deloc un factor de stres.


6. În aproximativ o lună de la acest moment, vei fi anunțat să vii să iei Certificatul de calificare de la CNIT, personal.
7. Iar ultimul pas este să trimiți dosarul cu cererea și actele necesare la Ministerul Turismului și să așptepți apoi să ridicați Atestatul și ecusonul de ghid de turism.
Sunt curioasă cine își dorește să devină ghid de turism. Sunt câțiva care fac o treabă excelentă, inspirație, pasionați de oameni și de a le oferi momente unice, organizați și așezați. Dar mai e mult loc în piață, așa că niciodată nu e prea târziu să începi. Dacă căutați o activitate nouă, poate acum e momentul să verificați calendarul de pe cnit.ro și să vă înscrieți!
Vă las și în GHID pentru ghizii de turism în digital, cum să te vinzi mai bine agențiilor de turism sau clienților finali pentru a monetiza mai rapid și a deveni mai cunoscut, mai jos!
- November 27, 2025





