Workaholic, mă tratez! | BURNOUT


Nu am multe regrete în viață, dar am câteva. Majoritatea regretelor sunt cauzate de ceea ce mi-a fost frică să fac, să spun, să cer, să întreb. Am convingerea că lucrurile ar fi stat altfel dacă comunicam mai bine în anume momente din viața mea. Poate nu aș fi pierdut anumiți oameni. Nu voi ști niciodată deoarece nimic din ceea ce eșuează în trecut nu mai poate fi schimbat. Dar, am învățat din greșeli și am înțeles că e întotdeauna mai bine să regreți ceea ce ai făcut decât să trăiești la infinit cu întrebări și cu dorințe care te pot macina și pot distruge enorm în interiorul tău.

În schimb, regret un lucru pe care l-am făcut mult prea mulți ani. Pe repeat, fără să îmi pese, ba chiar cu mândrie. Până nu de mult, mă lăudăm des că sunt workhaloică. Adică, că sunt tipul de persoană care muncește până la epuizare, uneori 16 ore pe zi, până răsare soarele, la multe proiecte în paralel. Mă înfoiam cu orele prea puține de somn dormite, cu capacitatea mea de a fi energică și de a nu lua pauză nici măcar o zi pe săptămână. De prea multe ori mi-am deschis emailul în concediu. Îmi amintesc de zilele când mă prindeau stele și luna pe la birou. Și mai știu de cât de multe ori m-am privat singură de distracții, de a-mi vedea prietenii, de a fi la masă cu ai mei, de a sta în parc cu Alfie, câinele mele. Mult prea mulți ani, până am ajuns la ceea ce americanii numesc “burnout“.

Bine, să fiu sinceră, am pățit să mai pic în ultimii 12 ani de când am intrat serios în câmpul muncii. Am avut perioade când mă epuizam câteva luni și apoi nu mă puteam ridica din pat de vineri până luni. Nu ieșeam nici măcar să îmi iau o apă. Nu am luat niciodată păstile, nici măcar ceva naturist. Am băut probabil tone de vin la final de program sau ca și stimul creativ. Până și asta doare, acum când sunt nevoită să fac un mic tratament și realizez că fără paharul de vin de la 2 dimineața am niște insomnii de toată frumusețea. Deși am un stil de viață destul de echlibrat în ceea ce privește mâncarea și sportul, somnul nu a intrat niciodată în lista mea de favorite. Stres, riduri, iritare, senzația de plafonare, lipsa de entuziasm pentru proiecte pe care în altă vreme le-aș fi devorat, stări de apatie, lipsa de mobilizare, dorința de a zace. Cam așa înțeleg burnout-ul pe care l-am trăit pe pielea mea. Și culmea este că am mustrări de conștiință groaznice atunci când încerc să apăs accelerația. Nu știu cum este să muncești doar 6-8 ore pe zi, ca un om normal. Cu excepția vacanțelor, nu cred că îmi amintesc de vreun weekend, cel puțin în ultimii 6 ani, în care să nu munesc, măcar puțin. Iar acest “măcar puțin” l-am făcut de cele mai multe ori pentru mine, adică pentru vlog și blog. DAR, l-am făcut.

În prezent mă tratez de workholism. Trec prin stări de sevraj, îmi inpun să ies mai des, să ignor mailul, să uit. Încă nu reușesc să scap de senzația de panică care îmi spune în creier că nu am făcut nimic, că trece timpul, că înainte aș fi făcut mai mult. Știu toate teoriile posibile. Apreciez enorm oamenii care aleg să întemeieze o familie în detrimentul carierei, deși eu nu mă văd făcând asta. Mi-ar plăcea să pot să… să nu îmi pese efectiv. Aș vrea să am luxul de a mă uita la seriale pe repeat sau a citi câteva zile. Între articole, editat, job și alte îndatoriri precum evenimente sau deplasări, pare imposibil. Mă tratez, închid uneori laptopul, îmi dau voie să scot din minte orice de la birou până în ziua următoare, vreau să cred că va fi bine și că o carieră nu înseamnă să te sacrifici total și să uiți să te speli pe cap sau cum arată părinții tăi care te așteaptă cu lunile să îți eliberezi agenda pentru ei.

Regret că am fost workaholică și că astfel am distrus relații cu oameni pe care și care m-au iubit. Regret că nu am înțeles că nimeni nu îți face statuie și că orele cu ochii în calculator lasă urme pe frunte. Regret că am ratat conversații de suflet cu ochii în ecran. Regret că nu am avut răbdare să ascult poveștile mamei și teoriile tatălui meu deoarece mă închideam în camera mea să termin un proiect. Regret că nu am văzut cum se schimbă anotimpurile, că lumea e atât de mare, că există viață și în afara unor pereți. Regret că am refuzat multe invitații, că m-am limitat singură când nu am plecat la mare, că nu am stat până dimineața cu bărbatul mult dorit pentru a fi fresh a doua zi la meeting.
 
Mă tratez de câteva luni bune. Și cred că merg în direcția bună, deși microbul e încă acolo. E la fel de contrariat ca și mine de subtilele mișcări pe care le-am făcut. Dar știu că voi reuși deoarece o fac pentru mine, pentru sănătate și pentru fericirea mea. Ceea ce va doresc și vouă!

 

  • September 18, 2018

Poate te interesează

giphy
Tipuri de bărbați pe care nu îi accept în viața mea
November 24, 2018
46508186_10156851865823256_7417440019482148864_n
Vârsta interioară o alegem singuri
November 21, 2018
disordine_gallery_image_desktop
Eliberează-te de lucruri materiale inutile pentru a primi mai mult!
November 11, 2018
1_PxglLtKdhmYkfYJStIUwYA
Unde se duc oamenii de care ne despărțim?
October 14, 2018
tumblr_or0w4pYB4q1rrugpso1_500
Fără poveste nu e nimic!
September 24, 2018
familias-lgbtiq-brasil
De la “între soți” la “între bărbat și femeie”
September 12, 2018

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *