Oferă în dar experiențe memorabile (C)


Sunt la acel moment din viața mea în care pun preț pe trăiri, pe tot ce îmi trezește emoție și reușește să mă uimească. Nu am totul, nu mă scald în bani, dar nici nu îmi sare inima dacă primesc un parfum, un buchet de flori pompos sau orice alt obiect. Cred că este de o mie de ori mai frumos să oferi o experiență cuiva în detrimentul unor lucruri materiale Un curs, o călătorie, o seară în care îi gătești, șansa de a-și întâlni celebritatea preferată, o vizită la o galerie de artă, toate pot fi momente unice de care își va aminti peste timp, prin noianul de cadouri relativ banale.

Dacă nu ați reușit încă să luați nimic pentru persoanele dragi sau, pur și simplu credeți că cineva din viața voastră are nevoie de un curs de dezvoltare personală, ați ajuns unde trebuie. Dream&Act are câteva oferte în acest sezon, pentru toate buzunarele. Am povestit acum ceva timp că am început un curs de actorie pentru începători. Au trecut 2 luni de atunci, iar azi pot spune că la Dream&Act am cunoscut oameni calzi și că am învățat diverse tehnici prin care să îmi îmbunătățesc modul de a comunica atât profesional, cât și pe plan personal. Momentan mă pregătesc pentru actul final, adică o scenetă de teatru în care voi juca, pe o scenă reală, cu costume și toată recuzita unui actor adevărat. Sper să învăț rapid textul și să nu îmi uit replicile.

Aveți două variante de daruri pentru prieteni, iubiți, colegi, șefi sau oricine vă doriți. Primul este un voucher pentru workshopul de Public Speaking la Dream&Act. Acesta ține 3 ore și cuprinde o serie de tehnici pentru a afla cum te ajută actoria în Public Speaking. Prețul este de doar 45 lei. Cel de al doilea este voucherul pentru cursul de actorie/improvizație, costă doar 980 ron și cuprinde 12 ședințe, 1 ședința pe săptămână, plus spectacolul final. Acesta din urmă este cel pe care îl urmez eu în prezent, iar noua serie începe pe 11 ianuarie. Dacă totuși nu vreți să plătiți toată sumă, puteți oferi doar o parte din lecțiile cursului, iar cursatul va plăti ulterior diferența. Ofertă este valabilă în perioadă decembrie 2017 – februarie 2018.

24955731_1500742686645660_6285956217538523370_o

Pe linkuri aveți detalii complete despre workshop și curs, iar orice întrebare o puteți lăsa mai jos sau le puteți contacta direct pe Stefana și Irina pe pagina de Facebook Dream&Act. Sper să bucurați pe cineva cu un dar plin de emoție și să aveți un Crăciun de poveste!

P.S. CONCURS – spune-mi în comentarii dacă vrei să participi la workshop și de ce și poți câștiga 1 voucher. Extragerea o voi efectua pe 4 ianuarie, iar data workshopului va fi stabilită ulterior cu echipa Dream&Act.

 

  • December 20, 2017

Poate te interesează

dff
Primul curs online de conducere defensivă
December 15, 2017
22852259_10155856040133256_3191441160414199968_n
Uleiurile de păr preferate
October 29, 2017
646x404
VODAFONE, Protecția consumatorului și cum sancționăm neatenția
October 15, 2017
21742872_10155740467508256_1606586070219657007_n
Am descoperit cele mai simpatice huse de telefon (C)
September 17, 2017
SONY DSC
De ce nu avem o varietate mai mare de măști de față în România?
August 16, 2017
17862837_10155228302863256_5575262304419600156_n
Un super ceas Wesse cadou (C)
April 16, 2017

5 Comments

Loredana
Reply December 23, 2017

Da vreau sa particip pentru a scapa de teama vorbitului in public. :)

Denisse
Reply December 23, 2017

Interesant acest workshop.A vorbi in public este o provocare zilnica.Publicul insemnand orice persoana cu care interactionam !

Iunieta Sandu
Reply December 24, 2017

Daaa! Vreau să particip pentru a începe anul cu o noua provocare!

Cristina
Reply December 26, 2017

Da, imi doresc sa particip la acest workshop, e interesant si vreau sa incep Noul An cu aceasta provocare. Sarbatori fericite tuturor!

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *