Propuneri de vacanțe tip experiență pentru 2020


Nu am nimic împotriva celor care, an de an, merg în vacanță la turci și în Poiana Brașov; dar nici ceva în comun. Există atâtea opțiuni, Planeta e atât de mare, încât mi se pare ilogic să repeți la infinit destinația, indiferent dacă a fost de vis sau dacă ai toate condițiile, dacă ai sau nu copii și alte motive care ar putea fi invocate. Din fericire, trăim în cele mai bune vremuri din toate timpurile în ceea ce privește turismul. Aproape oricine își permite să călătorească, ținând cont de faptul că există companii aeriene low cost unde poți găsi bilete de avion și cu 10 euro, dar și datorită lipsei de vize și pașaport în țările din UE. Și, din experiența mea, după ce am văzut 4 continente, 34 de țări, foarte multe orașe și am fost plecată în lume cu lunile de zile, pot spune că nimic nu este prea complicat. E drept că, pentru a călători pe cont propriu, este nevoie de puțină organizare, informare în prealabil și precauție, dacă vorbim de destinații mai dubioase. Sau, dacă nu crezi că te descurci sau, pur și simplu, nu vrei să ai pe cap un stres în vacanță, există o mulțime de agenții sau oameni care oferă consiliere și organizează tot felul de tururi, sejururi și alte variante de pachete.

Idei de vacanțe tip experiență

M-am gândit să vă las câteva idei de vacanțe tip experiență, poate încercați măcar una în 2020 și schimbați puțin tiparul clasic. Și mai zis ceva, dacă tot suntem la acest capitol, nu stați după nehotărâți, nu așteptați să vizitați ceva în speranța că într-o zi o să apară cineva care să vă însoțească, nu vă lăsați descurajați de lipsa unui grup. Cred că a venit momentul să renunțăm la clasicele city breakuri în care bifam un număr de obiective turistice și să ne focusam pe diferite experiențe, în funcție de ceea ce ne place nouă, de abilități sau, pur și simplu, de dorința de a ieși din monotonie și a încerca ceva diferit.

Retreat – care poate fi de la 3 zile până la o lună, în România sau în multe alte țări, cele mai populare fiind India și Indonezia. Un retreat este o excursie organizată în jurul unor activități spirituale sau din acest registru, fie yoga, fie meditație, fie ceremonie Ayahuasca sau un mix. Este o formă excelentă de detox digital, de reîntoarcere la sine, de dezvoltare personală și regăsirea liniștii interioare. Există site-uri dedicate care adună oferte din toată lumea. Mai trebuie știut că există retreat de grup sau solo, că unele retreaturi sunt gândite pentru buget redus, altele au condiții de lux în ce privește cazarea și transportul. Pentru a vă face o idee, puteți intra pe: bookyogaretreats.com.

Aventură / Explorare / Extrem – pun la această categorie toate activitățile care implică un efort fizic ridicat, fie că vorbim de hiking, de un curs de ghizi montani, de scufundări, de explorat Everestul. Cred că această zonă nu este chiar pentru oricine, ci este necesar să ai antrenament în prealabil și ceva cunoștințe despre domeniu. Ca exemple: să ajungi pe Machu Picchu pe jos din Aqua Caliente, să te dai cu ATV-urile în deșert, să faci cățărări în Alpi. Genul acesta de vacanță este scumpă, în mare parte, dar am convingerea că revii încărcat cu o tonă de energie pozitivă și că merită fiecare ban.

Instagram spots – un tip de vacanță foarte modern, pe val și care ați crede că este ales doar de Instagrameri sau de fotografi. Greșit! Mai toți ne dorim pozele bune pentru Social Media, dar nu asta este totul la astfel de pachete. Un tur bazat pe locuri insagramabile într-un anumit oraș sau o anume zonă/insulă, vine cu certitudinea că nu vei rata nimic din ceea ce “ai văzut pe net”, adică vei avea un ghid localnic care te va duce direct la sursă, fără să fie nevoie de Google Maps sau de întrebat lumea pe stradă.

O lună Nomad Digital – sau experiența de care sunt cea mai mândră, din punct de vedere turistic. Eu am ales Phuket, Thailanda, un hub de nomazi digitali, adică de oameni care lucrează remote sau ca freelanceri de unde vor, aproximativ când vor, atât timp cât au un laptop și o conexiune bună la internet. Am descoperit cu acea ocazie și wifitribe.co care au programe lunare, pe diferite continente. Se ocupă ei de cazare și mese și se creează adevărate comunități. Eu am mers de capul meu și n a fost deloc greu. Sunt tot mai multe astfel de vile sau hosteluri. Unii din cei care erau cu mine în Phuket făceau și voluntariat, adică aveau grijă de curățenie sau de alte treburi pentru proprietar, astfel nu plăteau cazarea. Există posibilitatea de a alege cameră single sau de a împarți spațiul și cu alții. Și e posibil să îți faci și contacte pentru viitoare proiecte sau, cel puțin, să descoperi oameni din diferite țări cu care să împărtășești tot felul de opinii.

Învățare – o să numesc astfel această categorie deoarece mă refer la vacanțele unde faci și un curs sau participi la o conferință. Eu una am făcut asta în Lisabona când am mers la Web Summit, în 2018. Patru zile au fost dedicate evenimentului, seara am ieșit la petreceri și la plimbare prin oraș, apoi au fost 3 zile pline în care am vizitat orașul și împrejurimile. Știu oamenii care merg în diferite țări pentru un curs de gătit în stilul locului, alții se implică în tot felul de proiecte culturale. Am convingerea că o astfel de vacanță îți aduce enorm de multă informație nouă și te face să vrei mai mult atunci când revii. Plus că întâlnești și oameni care au aceleași pasiuni sau vise și e posibil să se lege prietenii.


Cu rulotă la drum – alt vis de al meu și ceea ce văd că este din ce în ce mai popular, inclusiv în România. Cu siguranță este vorba de o altfel de vacanță, una în care trebuie să fii organizat, să ai grijă de curățenie, să ajungi la timp la alimentare, să știi unde campezi. Pe de altă parte, cred că o astfel de deplasare îți oferă multă mobilitate, îi face pe cei care pleacă împreună să devină mai apropiați și te face să realizezi că ai nevoie de puțin spațiu. Un traseu prin țară sau prin Europa, tip circuit, ar fi o idee minunată pentru 2020.

Vacanță doar cu tine – sau ceea ce cred eu că trebuie să facă oricine, cel puțin o dată în viață. Eu am trăit mult timp cu frica că nu o să îmi placă, că mă plictisesc, că nu am cu cine să împart ce văd. A fost o prostie. Am plecat singură, pentru prima dată, în 2016, iar de atunci am ajuns pe mai multe continente, cu un troller și un rucsac, cu mintea deschisă și entuziasm. Când călătorești doar tu cu tine cunoști o mulțime de oameni, se întâmplă experiențe magice, ești focusat pe ceea ce se petrece în jur, înțelegi mai bine cultura locală. Cred că e de preferat, pentru început, o vacanță de doar câteva zile, undeva în Europa. Apoi, în funcție de ceea ce ați descoperit și de partea financiară, vă puteți avânta spre zone îndepărtate precum Bali sau Peru. Și aici e discutabil și se poate opta pentru o călătorie cu buget foarte redus, cu cazări în hosteluri cu 6-8 persoane sau, dacă aveți cum, la hotel, cameră single. Eu așa am făcut, nu pentru că am mulți bani, ci pentru confortul meu psihic, plus faptul că eu și lucrez în timp de călătoresc.

Staycation – sau ceea ce am învățat acum 3 ani de pe canalul de Youtube Joan Day. Joan, vloggerita mea preferată, din Seoul, făcea atunci un clip în care își lua cazare la un hotel în orașul unde locuiește și se purta un weekend întreg ca un turist. Îmi aduc aminte că făceam asta în facultate, cumva, când îmi luăm cu iubitul meu de atunci cazare la un hotel din București, dar nu știam că așa se cheamă. Ideea este să redescoperi locul unde stai cu alți ochi, să coborî din mașină sau autobuz, să mergi la galerii și muzee, să intri într-un restaurant nou, să ajungi în cartiere sau parcuri unde n-ai mai fost și să îți dai voie să fii în vacanță mental, fără deadline-uri, griji sau notificări de email pe telefon.

Voluntariat – sau ceea ce îmi doresc eu în 2020, fie că vorbim de a merge în Magic Camp sau în Nepal. Nu contează unde și pentru ce cauză, dar sunt convinsă că a alege să oferi timpul tău celor mai puțin norocoși este un dar pe care ți-l faci ție și care te va face să reconsideri viața. Eu cred că a interacționa cu persoane extrem de sărace sau care suferă de o boală gravă și a reuși să le aduci bucurie, așa cum poți, este minunat și un mod de a fi recunoscători pentru ce avem. Și am convingerea că în astfel de “vacanțe” vom descoperi multe despre noi și limitele noastre, dar și faptul că luăm de bun tot ceea ce avem și că ne plângem prea des, din nimic.


Sper ca în 2020 să experimentați cel puțin una dintre variantele propuse de mine și să fie un an cu mai mult timp pentru voi. Nu contează cu cine călătorești și, de multe ori, nici măcar unde. Ceea ce este cu adevărat relevant este cum alegi să consumi timpul în acea vacanță și amintirile cu care rămâi. Ce pot spune este ceea ce îmi doresc și mie de la 2020: Travel outside the box!

Foto: Pinterest

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • December 30, 2019
-->

Poate te interesează

Cum este de fapt la un RETREAT DE FEMINTATE
September 30, 2020
10 locuri preferate din București
May 29, 2020
HAI CU MINE ÎNTR-UN RETREAT DE YOGA ÎN BALI ÎN IANUARIE 2020!
July 25, 2019
Bilet doar dus. Viața de Digital Nomad.
March 10, 2019
Travel Vloggeri din România la care merită să te abonezi
January 26, 2019
A fost un BIZ SMS Camp plin de povești și de emoție
December 12, 2018

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *