Single and fabulous? sau doar Single?


Astazi m-a abordat cineva de la o revista sa ma intrebe daca vreau sa apar in paginile publicatiei in cadrul unei rubrici despre femei “single&cool”. Intrebarea era, de fapt, daca mai sunt single deoarece nu postez nimic despre acest lucru in mod clar. Raspunsul meu a fost ca da, daca ma considera si “cool”, atunci suntem ok. Eu nu sunt inca sigura de acest lucru, dar ma straduiesc! 😉

Spre seara m-a intrebat un tip acelasi lucru, intrigat de acest aspect personal. Raspunsul meu ramane acelasi: cat timp nu esti indragostit, nu ai un inel pe deget, nu sunteti nedespartiti, nu aveti planuri pe termen lung impreuna si nici macar nu locuiti impreuna, consider ca esti single. Single nu inseamna singur, nu exclude posibilitatea de a avea un fel de relatie, de a te intalni cu cineva. Single nu are nicio legatura cu partea sexuala, cu a fi sau nu nefericit (ba din contra, de multe ori), cu a nu avea cu cine sa vezi un film sau sa petreci o seara romantica. Single inseamna doar ca nu ti-ai luat angajamentul de a-ti imparti lumea ta in mod serios si asumat cu alta persoana. A fi single inseamna ca nu este vorba de sentimente serioase care sa te faca sa iti gandesti actiunile prin prisma a doi, ca nu ai gasit inca acel altcineva caruia sa ii dai timpul si sufletul tau. Single inseamna ca esti liber sa alegi oricand altceva, ca nu te simti obligat moral sau spiritul fata de nimeni si ca poti oricand sa te arunci cu capul inainte, fara a te gandi ca poti sa ranesti sau sa pui in situatii neplacute pe celalalt.

Important este cum traiesti acest statut de om single. Stii oare sa te bucuri de viata si de miile de momente pe care ti le ofera cu zambetul pe buze? Reusesti sa te iubesti atat de mult cat sa nu traiesti intr-o asteptare continua? Poti sa iti faci planuri tu cu tine sau cei dragi, fara obsesia ca daca apare si acea jumatate, atunci se va schimba totul si vei fi mai implinit? E oare posibil sa iti dai seama ca tu esti cel mai important si ca daca nu te placi asa cum esti nu o va face nimeni? Esti pregatit chiar sa accepti ca e posibil sa mai treci prin sute de dateuri esuate, sa cunosti o mie de persoane care nu se muleaza pe inima si gandirea ta si sa ramai single mult timp? Ai increderea in tine ca stii ce vrei si ce meriti si ca nu vei renunta la statutul de single pana nu vei primi exact ceea ce iti trebuie? Esti capabil sa nu accepti compromisuri din teama de a nu ramane single sau din frica de a nu fi judecat de societate? Poti fi “cool” si single? Intreaba-te!

Multi oameni care sunt in cuplu se simt singuri atunci cand pun capul pe perna. Altii se dau singuri, casatoriti fiind, atunci cand cauta altceva si triseaza intr-un mod grosolan, cu riscul de a rani terte parti. Cei mai multi accepta o relatie care nu ii implineste total, doar pentru ca au o varsta, nu au timp sau au pierdut iluzia ca se vor indragosti. Foarte multi se simt singuri in doi, blazati cu ceea ce au. In lume sunt mai multi oameni singuri decat se vede. Cei mai multi dintre cei care se simt extrem de singuri nu sunt single!

Deci da, o sa apar in acea revista, o sa continui sa fiu single pana cand cineva ma va face sa imi pierd capul cel putin asa cum mi s-a mai intamplat in trecut. Voi continua sa nu imi setez ca scop in viata sa fiu sau nu intr-o relatie, ci voi lasa lucrurile sa vina de la sine. Voi crede cu tarie ca a fi cu cineva nu este treaba nimanui, ca nu conteaza parerea celorlalti si nici nu merita sa faci mare tam tam. Mai am convingerea ca nu daca esti sau nu single, casatorit sau divortat, este ceea ce te defineste ca om. Si sper ca toti sa avem curaj de a ramane single pana cand exista magie in doi, fara teama de a ne simti singuri! 🙂

Foto: bloguluneifeline.wordpress.com

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • November 24, 2015
-->

Poate te interesează

Teama de a avea bani
August 30, 2020
Lucruri mici pentru o viață eco
July 22, 2020
Despre echilibru emoțional
June 24, 2020
Cum se schimbă relațiile de prietenie odată cu maturizarea
May 26, 2020
Ce am învățat după 1 lună de izolare singură
April 25, 2020
Pentru ce sunt recunoscătoare în izolare
March 31, 2020

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *