Ce am aflat de la Optica Vedere despre ochelarii de vedere. Noul SENSITY!


E ceva cu acest început de an, dar pe mine m-a găsit în frenezia mersului la medici, de la gineco, la ortodont, la control mamar, la oftalmolog. Și zic că nu este rău și că ar trebui cu toții să ne îngrijim mai mult de noi, să prevenim în loc să tratăm, să mergem la analize anual, să ne informăm și să conștientizăm etapele prin care trece corpul nostru odată cu anii. Îi consider inconștienți pe oamenii care nu își fac niciodată analize sau care iau tot felul de pastile, după capul lor. Dar, nu e de datoria mea să le țin contul, dar pot trage un semnal de alarmă, cum am mai făcut-o și în trecut, asupra atenției pe care trebuie să ne-o acordăm, în special când vine vorba de sănătate. Această este cea mai importantă și cea fără de care nu am face nimic pe niciun alt plan, oricâți bani am avea.

V-am povestit în articolul trecut despre cum m-a trimis ortodontul la chirurg și dilema mea. O să las articolul aici. De data asta o să vă marturiesc ceva ce poate nu știați sau ați observat fugitiv prin postările din social media, dacă mă urmăriți pe Facebook și Instagram. Nu am vorbit niciodată despre acest subiect, dar port ochelari de vedere de la minunata vârstă de 4 ani. Din păcate. Când eram mică detestăm ochelarii, cu precădere deoarece era vorba de borcane din acelea, dacă își amintește cineva născut înainte de 90. În plus, până la 10 ani am tot fost pe la controale prin Brăila și în Galați, am purtat comprese, m-am chinuit atât eu, dar mai ales ai mei datorită costurilor și deplasărilor constante la oftalmolog.

De prin clasa a VII-a situația s-a stabilizat, așa că am de atunci cam aceeași dioptrie. Deși nu sunt obișnuită să folosesc ochelarii de vedere pe stradă, în casă și la birou sunt cu ei mereu pe nas. Recunosc că nu mă simt bine dacă petrec multe ore în fața laptopului fără ei deoarece am mici dureri de cap și probleme de concentrare. În plus, am fotofobie, așa că, ochelarii sunt parte din viața mea, fie că vorbim de cei de vedere sau de cei de soare. Oricum ar fi, mi se pare esențial să îi achiziționez din centre specializate, să aibă dioptriile sau filtrele UV corecte, plus să îți placă cum arată.Din fericire, în prezent este cool să fii “ochelarist”, dar erau timpuri când acest lucru era rușinos, asociat cu o lipsă și venea la pachet cu un bullying din partea colegilor de grădiniță sau de generală. Sper că în prezent am depășit această fază.

Recent am avut nevoie de noi rame, așa că am ajuns, dintr-o recomandare, la Optica Vedere. Nu mă așteptăm să găsesc o gamă atât de vastă de modele. Totuși, cel mai mult mi-a plăcut faptul că oferă și consultanță oftalmologică din partea unui medic, direct în optică, astfel încât nu e nevoie să ajungi la un cabinet. Personalul de acolo mi-a povestit despre Sensity Shine și Sensity Dark, două tipuri de lentile reactive la lumina de la Hoya. Acestea sunt doar pentru ochelari de vedere și se aplică extra pentru o lentilă cu tratament atireflex. Nu contează că ai miopie sau hipermetropie sau doar o sensibilitate ridicată la lumină. Sensity ajută pentru o protecție extra a ochilor. Lentilele Sensity se închid mai mult la exterior, oferă 100% protecție UV și reduc efectul de strălucire.

Despre Sensity Shine și Dark de la Hoya mai trebuie să știți că vin în diverse nuanțe. La Optica Vedere, în funcție de ceea ce aveți, veți decide cu personalul ce opțiune vi se potrivește. Țineți cont că e un tratament extra față de lentila clasică, așadar costă ceva mai mult. Totuși, considerând că e vorba de o tehnologie de ultimă generație, merită. Totuși, dacă nu vă doriți, cei de la Optica Vedere vă așteaptă în București să vedeți câte modele fabuloase de lentile au. Websiteul lor este în proces de update, dar cred că cel mai indicat ar fi să probați ramele, să vedeți ce vi se potrivește în funcție de forma feței și de buget, iar apoi să achiziționați.

GIVEAWAY – 5 VOUCHERE LA OPTICA VEDERE

Eu m-am îndrăgostit de noii mei ochelari de vedere. Iar dacă și voi vreți o schimbare, am de oferit 5 vouchere cu 25% discount la oricare achiziție la Optica Vedere din București, tot anul 2019. Concusurul este valabil de pe 20 până pe 25 ianuarie, 23:59, iar pentru asta trebuie:

1. Follow lumi_travels și opticavedere pe Instagram

2. SUBSCRIBE la canalul meu de Youtube: Lumi Travels

3. Spune într-un comentariu la acest articol care sunt genul de rame de ochelari pe care le preferi.

Succes și sper să îmi trimiteți și poze cu noile achiziții de la Optica Vedere! :)

50337684_10156997976048256_454215838346510336_n

 

  • January 20, 2019

Poate te interesează

44813423_10156791635958256_3875579918687404032_o
De ce e bine să purtăm ochelari de soare chiar și în sezonul rece (P)
November 22, 2018
Pink is Life
Sutiene pentru femeile care suferă de cancer la sân
November 19, 2018
42204409_2098873096797587_5067464451775528960_o
Acasă la albine cu ALBEENA #BEHAPPY
October 08, 2018
tumblr_static_tumblr_static_filename_640
10 idei pentru o doză extra de optimism la început de toamnă
September 17, 2018
36426772_10156508047153256_3579531387796979712_n
Primul meu tatuaj minimalist
July 02, 2018
26814820_10156086852033256_7199132317113911887_n
Neatenția la volan distruge viața ta și a altora!
January 21, 2018

13 Comments

Florina
Reply January 20, 2019

As adora o rama ca cea pe care o ai tu!

Bianca
Reply January 21, 2019

Mi-au plăcut dintotdeauna ramele dreptunghiulare. Toți ochelarii mei sunt cu rama dreptunghiulara :) daaar, de ceva timp ma gândesc din ce jn ce mai mult la ramele rotunde. Cred ca voi face o schimbare in curând. ;)

Ioana Mirea
Reply January 22, 2019

Rame Cat Eye. ❤️

Loredana
Reply January 22, 2019

Imi place fix aceasta rama pe care o porti tu! Este dementiala! Si fata si rama <3

Adriana
Reply January 22, 2019

Cat eye la ochelarii de vedere și cât mai variate și trăznite la ochelarii de soare

Georgiana-Alexandra Lala
Reply January 23, 2019

Imi plac foarte mult! Iar tie iti vin de minune!

Lelia
Reply January 23, 2019

Iti sta bine cu aia rosii

Floare
Reply January 25, 2019

Cei tip Aviator mi-ar veni perfect. :)

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *