Cum mi-am schimbat stilul de viață


Dacă citești acest articol sâmbătă noaptea, probabil, la fel ca mine, nu îți place să ieși în cluburi. Sau poate, ești în pauză și te relaxezi uitându-te la un serial. Posibil să fii singur, adică fără acea persoană “specială” din viața ta. În cazul meu sunt oarecum toate valabile, pentru că am ales sau pentru că așa a fost să fie. Adică, îmi place să îmi petrec weekendurile făcând diverse activități care nu implică petreceri nocturne, iar momentan nu există nimeni cu care să îmi doresc să îmi împart timpul, ci ALEG să îl valorific pe tot ceea ce îmi dă o stare de bine.

Cam așa s-a schimbat viața mea în ultimul an. Am învățat să spun nu, am început să fac selecție cu oamenii de care mă înconjor, am realizat ce îmi aduce liniște. Mai presus de orice, schimbarea a însemnat să pun în aplicare cele conștientizate. Pe scurt, am decis că nu îmi voi mai pierde nici măcar un neuron în haosul din cluburi. Nu le (mai) înțeleg rostul, îmi creează disconfort îmbulzeala, băgatul în seamă și acel “hai să ne distrăm” impus. Apoi am început să refuz tot felul de întâlniri care nu îmi aduceau niciun plus de valoare (informațională sau emoțională), fie ele evenimente sau întâlniri cu diverși cunoscuți. Am plecat de multe ori de la o reuniune cu sentimentul că mai bine stăteam acasă; încerc să nu mai cad în această capcană. Al treilea lucru și poate cel mai important este că am investit în pasiunile mele. E vorba atât de investiție financiară, dar și de timp. Personal m-am axat pe a începe un nou vlog, un curs de actorie, dar sigur fiecare dintre voi are un gând acolo pentru care invocă mereu lipsa de timp pentru a nu-i da start.

Recent am înțeles și că somnul nu e pierdere de timp. Mi-am dat voie să dorm mai mult, astfel, conform lui Osho, se refac energiile vitale din buric. Am obosit psihic, în tumultul prea multor acțiuni deprinse și a unor dezamăgiri avute. Aveam nevoie de somn nu pentru a-mi amorți gândurile, ci pentru a le lăsa la dospit și a-mi da răgaz să văd în ce direcție le duc. Încerc să dorm 7-8 ore pe noapte și mă trezesc cu mintea limpede dimineața, zâmbesc, respir și încerc să găsesc bucurii în fiecare zi. Stilul meu de viață a devenit mai sănătos, nu în sensul în care mănânc doar raw vegan, ci în acela în care înseamnă a avea mai multă grijă de mine. Nu vreau să mai muncesc peste program zilnic pentru că știu că nu mi se va ridica o statuie. Am decis să nu mai accept păreri, predici, lingușeli sau nesimțiri. Prefer să stau o oră în parc decât la un date cu cineva care nu îmi dă nicio vibrație. Mai bine mă uit pe pereți decât să pozez că îmi place undeva doar pentru a da bine și a fi văzută.

Ceea ce încerc să vă zic este că mi-am schimbat stilul de viață, mă simt mult mai liniștită, dar nu vreau să conving pe nimeni de nimic. Știu că nu poți predica ceva cuiva care nu caută un alt drum. Am depășit de mult stadiul când mă simțeam datoare să ajut alte suflete și să le țin de mână. Fiți exact cum vreți, dar fiți voi! Nu permiteți nimănui să aleagă pentru voi, să vă tăie aripile! Nu trăiți în povestea gândită de alții! Nu fiți ușor manevrabili pe stilul altora de viață! Cred că este extrem de important pentru fiecare dintre noi să înțelegem cine suntem și ce ne face fericiți, ce vrem, ce nu acceptăm, astfel încât stilul propriu de viață să ne aducă liniște interioară!

22555051_10155834246638256_427547649069692729_n

P.S. Concursul prin care 1 persoană merge cu mine în Europa când se fac 5000 de subscriberi pe canal rămâne deschis și abia aștept să văd cine este câștigătorul – aici!

  • November 11, 2017

Poate te interesează

source
Când renunți la un vis
November 01, 2017
12742141_1223212847708916_2596358649819773874_n
Permite-ți o pauză din când în când!
October 28, 2017
C3mSWC1XUAsHtvZ
Câteva gânduri înainte de a mai adăuga un an
October 19, 2017
988cc2e02ed9ce45f9ecf00bd15cafe1--i-salute-you-figure-photography
#metoo, dar tu femeie când ai fost ultima dată agresată sexual?
October 17, 2017
sadness-deleted-tumblr-1080x720
Permite-ți să fii trist uneori!
October 14, 2017
giphy (2)
Adevăruri banale despre bărbați pentru femei
October 06, 2017

2 Comments

Buzenchi Marius Sebastian
Reply November 12, 2017

Foarte frumos. Ai fi surprinsă sa afli ca din ce in ce mai multi oameni fac acelasi lucru ca si tine.O zi minunata sa ai si plina de bucuriile sufletului.

Loredana
Reply November 12, 2017

Cred ca am ajuns si eu la aceeasi concluzie cu tine si parca ma citesc pe mine printre aceste randuri.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *