Romania din trenul CFR


Acum câteva zile am plecat din Cluj spre București. Cu trenul CFR Călători. Nu îmi imaginam că voi avea parte de o experiență aproape șocantă. Conștientizez că lumea în care trăiesc eu nu are nicio treabă cu România reală și asta o observ atunci când ajung într-un oraș de provincie mai mic, la Poștă, la un service auto de cartier, când ascult știrile, când văd cazuri precum cel de la Caracal. Totuși, lumea asta există și e predominantă, oricât am vrea noi să stăm în bula de la capitală, să mergem la evenimente simandicoase, să călătorim în țări mai civilizate sau să ne înconjurăm de oameni educați, cu aspirații și valori similare. Iar a ignora România reală este o greșeală deoarece înseamnă să trăim în propria fantezie, să ne mințim singuri și să fugim de probleme fără a ne păsa dacă se pot rezolva și cum putem ajuta ca acest lucru să se întâmple mai rapid.

Nu mai fusesem de mulți ani cu trenul în România. Nu mă așteptăm să descopăr trenuri poleite cu aur, tehnologie avansată și curățenie desăvârșită, dar nici să am o stare de anxietate cum s-a întâmplat. Poate o să ziceți că exagerez și s-ar putea să aveți dreptate. Dar, ca în CFR doar în Cambodgia mai găsești. În primul rând, doamna de la ghișeu a țipat un pic la mine că unde plec eu acum, că nu mai are locuri la Clasa I și că îmi dă în picioare la Clasa a IIa dacă vreau. Am zis da, dar se pare că exista loc. Am urcat, am ajuns la 22:15 în vagon. Plin ochi, două bătrânele, un student, o fată din Brașov, un domn la 55 de ani la cămașa albă și eu, cu  brățara de la Untold, cu o sticlă de Cola în mână, cu ceva nervi. Am simțit privirile, am încercat îmi aranjez bagajul și să stau la locul meu. Doamnele au început se vaite de ceva, turcul se uita la stories pe Instagram în limba lui. La 22:30 mi-au atras atenția e târziu și că ei vor să doarmă, așa trebuit să sting lumina în vagon. Noroc cu o carte pe care o aveam la mine care m-a distras. Am citit la lumina lanternei de la mobil, desigur.

În câteva minute a sosit controlorul care verifica biletele. A început astfel scandalul cu o pensionară, în vagonul de alături care nu avea nu știu ce tichete. Controlorul tot ridica tonul, tot insista că el face dreptate, că el e șeful la tren. Recunosc că îmi venea să mă ridic și să îi dau două palme, dar cu siguranță că nu rezolvam nimic. Au intervenit câțiva oameni pentru săraca femeie și i-au plătit diferența de bilet. Între timp, circul a fost brusc întrerupt de un alt incident marca CFR. La 23:00 trenul s-a oprit în câmp. Acum nimeni nu mai dormea, a început agitația. Ușile s-au deschis și toți au ieșit la fumat să își dea cu părerea. Pe holuri era o femeie de etnie rromă cu doi copilași alături care tremurau de frig, exact lângă toaletă. Și apropo de toaletă, nimic nu s-a schimbat de când eram eu mică de tot, adică nici acum nu există săpun, hârtie, ușă care să se închidă ok, igienizare și altele care ar fi perfect normale într-o țară din UE.

Așa am ajuns să discut cu cei din compartiment care m-au întrebat până și cât câștig. Am aflat că nu își explică câți bani să ai să mergi la festival, că tineretul ăsta se duce de râpă, că nu e nimic în neregulă dacă controlorul țipă, că doar își face treabă. Sigur că în astfel de momente realizez că sunt un om norocos, dar mă și doare că încă suntem o țară cu oameni cu ochelari de cal, plini de prejudecăți, care nu pot depăși era comunistă, care acceptă tot ce li se întmplă cu o simplă ridicare din umeri, care pleacă ochii și capul în față oricărei “autorități”, care așteaptă de la Stat minuni, care nici măcar nu știu cum e să visezi și care nu s-au gândit niciodată să își depășească condiția socială și să aspire la mai mult. Și știu că majoritatea românilor sunt așa, nu precum locuitorii din București sau din orașe mai mari. Am încercat un pic să le deschid mintea și să le ofer o altă perspectivă, dar am convingerea că până la destinație au și uitat totul și au continuat cu aceleași obieceiuri și idei.

După aproape o oră s-a urnit trenul. Din fericire, la ora 1 dimineața am coborât în gara pustie, slab luminată și extrem de dubioasă de la Aiud. De aici m-au luat niște prieteni cu mașina. Trenul a rămas în urmă cu tot cu pasagerii pe care îi așteptau încă 9 ore de chin până la stația finală. Eu am mers mai departe, dar simt că am văzut România reală într-un tren. Mi-ar plăcea să cred că peste 5 ani va fi complet altfel, dar presimt că vom avea parte tot de un CFR murdar, cu personal nepoliticos, dar și de călători cărora nu li se pare nimic în neregulă. Promit că mai devreme de atunci să nu mai urc niciodată într-un tren în această țară!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • August 9, 2019

Poate te interesează

Masaj autentic balinez în inima Bucureștiului agitat
February 12, 2019
Începe ART SAFARI, cel mai mare eveniment dedicat artei din România
May 08, 2018
O săptămână de la atentatul din Nisa
July 21, 2016
Sesiune de shopping inspirată de anii ’70 la V for Vintage 16
April 06, 2016
Alchimia lui Matache
March 11, 2016
Gala Avanpremiere nr. 9 – triumful designerilor romani
November 18, 2011

2 Comments

Alex
Reply August 15, 2019

Usoare figuri si nu e rau niciodată sa ne amintim de unde am plecat, btw iesirea din zona de confort face bine...bine de tot! Nu toti au avut norocul sa- si permita o mașina si implicit întreținerea ei,studii la scoli din afară ca dupa câțiva ani sa vina sa vândă prin instastory toate prostiile pline de E-uri, creme ochi pline de parfum si substanțe iritante dar care sunt de bon ton doar de dragul inegalabilului BAN!

    Luminita Balaban
    Reply August 15, 2019

    poftim? nu am inteles nimic din acest comentariu, nici ce vrei sa zici, nici ce creme, nici ce masina, nici ce bani. nici cu cine vorbesti sau ce te supara..

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Leave a Reply to Luminita Balaban Cancel