PRIMUL AN DE FREELANCING


Nici nu știu când a trecut acest an. Nu am avut niciodată certitudinea că voi trece cu bine de primul an ca Freelancer deoarece m-am aruncat înainte fără un plan. Trebuie să recunosc cinstit că nu sunt un model de urmat deoarece: nu am avut bani puși deoparte, a fost o decizie cumva bruscă de vineri pe luni, nu știam exact încotro o voi apuca, nu aveam proiecte în paralel cu jobul, nu discutasem cu potențiali clienți, ca o plasă de siguranță. În prima săptămână, după 6 ani în agenții de publicitate, totul a fost ireal. Era pentru prima dată când puteam ieși pe străzi la prânz, când nu mai lucrăm peste 10 ore pe zi, când am început să dorm mai mult. Mi-a luat ceva să mă acomodez cu a fi un om liber. Și, cumva, încă învăț, deși mai am tendința de a lăsa să mă streseze emailul pe telefon sau câte un mesaj primit. Totuși, după 12 luni, am scăpat de fobia asta și pot gestiona lucrurile cu mai mare ușurință.

A ținut de mine să reușesc pentru că am știut ce îmi doresc

Eu eram unul din angajații fericiți, care nu a simțit niciodată că are șefi, care coordona o echipă și multe proiecte și câștiga foarte bine pentru România. Așadar, nu acesta este motivul. Nu am ajuns Freelancer deoarece eram nefericită cu jobul meu, așa cum văd prea mulți oameni în jur. Dar, știam că vreau să fiu cu totul pe picioarele mele, să am mobilitate de a lucra de oriunde din lume. Nu am fost niciodată tipică și am crescut enorm, în 5 ani câți alții în 10 deoarece am tras de două ori mai mult. Am pus pe locul doi și viața personală și sănătatea, cumva. Asta până acum 2 ani când am plecat epuizată în Asia pentru două luni. Nu regret absolut nimic. Cred cu tărie că pentru a reuși profesional, în orice domeniu, dar mai ales ca Freelancer sau Antreprenor, trebuie să fii extrem de ambițios, determinat, organizat și, mai presus, să îți placă ceea ce faci. Sunt aici azi pentru că ador digitalul, îl simt, el m-a ales, ador să învăț constant și nu încetez niciodată să îmi doresc să evoluez. Restul, faptul că am avut noroc să întâlnesc oameni care să mă inspire, șansa să fi lucrat pe branduri globale, conferințe la care să merg, specialiști care să îmi ofere knowledge – toate sunt detalii. A ținut de mine să reușesc pentru că am știut ce îmi doresc. Nu ai cum să faci carieră cu forța într-un job unde te complaci sau pe care îl faci din obligație sau doar pentru niște bani.

Nu aș mai reveni la birou prea curând sau, poate, niciodată

Cea mai des primită întrebare este cea legată de bani sau de cum mă descurc. Nu pot vorbi pentru toți Freelancerii, dar pot spune că la mine a funcționat. Am avut 2 luni mai grele din 12, în rest, chiar am câștigat mai bine sau la fel muncind mai puțin. Fără să fiu ipocrită. E drept că sunt zile când simți că ai eșuat, când nu ai colectiv, când pari izolat, când nu au intrat banii, când bate rata la ușă. Dar, să muncești din pijamale, când vrei, e genial. În anul asta am lucrat din State, din America Latină și din câteva țări din Europa, de la munte și de la mare în România. Mi-am dat singură concediu, în măsura în care am rezolvat proiectele. Am putut pleca în Press Tripuri fără să cer învoire, m-am trezit la 11-12 fără mustrări de conștiință, am văzut soarele, am ajuns la diverse târguri și evenimente în timpul zilei. Nu aș mai reveni la birou prea curând sau, poate, niciodată. Din punctul meu de vedere, sunt mult mai multe avantaje în a fi freelancer versus angajat, iar cel principal este LIBERTATEA!

Nu oricine poate fi Freelancer

Nu oricine poate fi Freelancer și o spun deschis. Din exterior pare viața ideală, dar văd și exemple de Freelanceri muritori de foame. Șomer e simplu să fii, de succes însă nu. Recomand să visezi la Freelancing când: ai un skill pe care poți construi, ai încredere în tine, ai networking suficient și știi că există cineva, familie/prieteni pe care te poți baza în cazul în care se întâmplă ceva precum să te îmbolnăvești. Nu poți fi Freelancer dacă nu știi cum să intri pe niște uși, dacă mintea ta nu lucrează permanent după noi idei, dacă nu știi cum să faci bani din mai multe surse, dacă nu ai experiență în domeniu, dacă nu știi ce vrei.

Sunt fericită că am trecut de primul an de Freelancing, că am aflat despre sezonalitate, despre cum e când pleacă un client, despre faptul că azi poate să nu existe niciun email, iar a doua zi să primești 3 propuneri. Pentru mine, abia acum începe și am în cap multe inițiative noi, plan de dezvoltare, toate personale. Nu vreau să aplic la nicio companie. Nu voi crește încă Feeurile, dar nici nu voi lucra pentru orice tip de client. Refuz să mă ocup de “șefi” și încerc să selectez foarte bine pe cine semnez, fie el companie mai mare, mic antreprenor sau client din afară. Cred că diferența o face calitatea, iar cine nu înțelege că experiența se plătește și că nu poți ajunge în top fără specialiști, nu are de ce să fie în aria mea de interes. Vreau un premiu, vreau continuitate și feedbackuri pozitive pe Linkedin de la clienți, vreau să se audă de mine pentru că am ajutat în vânzări. Așadar, nu pot acceptă 2 lei deoarece eu dau totul și încă ceva în plus. Ador să ajut brandurile să crească în digital, dar ce e bun costă.

Dacă sunteți la început de drum în Freelancing sau aveți mai multă experiență ca mine și vreți să discutăm, vă aștept pe 9 octombrie, între orele 11-15:00 la Lucrativ, coworking space în București – aici. Lucrăm împreună, bem o cafea, facem Instastories, cunoașteți și voi spațiul și, cine știe, poate legăm și colaborări în viitor. Vă aștept cu un Attend la event pentru a ști că puteți ajunge!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • October 3, 2019

Poate te interesează

MYDESKS – aplicația care transformă cafenele și restaurante în spații de co-working
October 10, 2019
Cum se lucrează cu Influencerii
September 30, 2019
Ce pierzi atunci când nu ai o Strategie de Digital pentru brandul tău
August 15, 2019
Surse de venit ca freelancer
July 02, 2019
Cum își setează un Freelancer feeurile?
June 03, 2019
Vă invit la DIGITAL NOMAD Workshop la Femei pe Mătăsari pe 2 iunie!
May 25, 2019

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *