Cumetrii, nunți, botezuri și prietenii de ochii onlineului


Onlineul ne-a făcut pe toți să credem că suntem importanți, că numărul de likeuri demonstrează că suntem populari, că putem fi “vedete” chiar dacă nu am făcut nimic altceva în afară de a fi. Social Media a transformat tot felul de persoane în personaje. Fenomenul “Capatos” s-a digitalizat, iar reality show-urile de pe TV s-au mutat pe internet. Astfel, mulți aleg să împartă cu lumea virtuală cele mai intime momente din viață lor. Și este decizia fiecăruia, chiar dacă de multe ori se ajunge la situații penibile, cu un reach mare tocmai datorită faptului că se privește și se comentează ca la circ. Probabil că acele persoane își asumă și critica, bârfa și comentariile care vin în urmă deciziei de a share-ui absolut totul, oricum, oricând, oricui.
 
Cred că există lucruri și momente care trebuie să rămână departe de ochii lumii și care își pierd însemnătatea cu cât sunt mai expuse. Întâmplări unice în viață precum căsătoria, botezul unui copil, primul sărut sunt doar câteva dintre cele care îmi vin în minte. Mai nou se fac nunți cu hashtag oficial, se pune un snap după prima partidă, se fac colaje cu nou născutul de la maternitate și se pune de un Live cu primul sărut de logodnă. N-aș vrea să par Grinch, dar nu pricep nici un ruptul capului cum te poți gândi la așa ceva în acele clipe pline de emoție. De ce ai vrea să faci paradă cu cele mai profunde trăiri ale tale. De ce să vrei să fii Monica și Irinel al Facebookului, când, pun pariu, că la vremea aia ți s-a părut de prost gust să vezi cum se iau, se ceartă și se despart în direct. Cam care este gradul de disperare după faimă atunci când inviți bloggeri, PRisti și alți marcatori de panouri la sindrofia ta? Și, mă întreb, cum sună invitația, cum se fac listele și cât este darul? Sau există o înțelegere de tip barter: vii, faci poze, îmi dai tag, poate scrii ceva, mă chemi și tu pe mine să vadă omenirea că mă învârt în cercuri bune și că am “prieteni” importanți?

O să va zic un mic secret: prieteniile de evenimente nu durează, în 99,9% din cazuri, nu au nicio bază reală, nu au nimic profund și sunt mai false decât o pereche de silicoane prost puse. În față camerelor și a blițurilor, toți ne pupăm pe obraz, ne îmbrățișăm, ne facem complimente și ne admirăm reciproc. Apoi, dacă ne vedem întâmplător pe stradă, e posibil că nici măcar să nu ne salutăm. Ne amintim unii de alții doar când avem nevoie de un articol sau de prezența undeva, apoi uităm cu totul de existența unii altora. Niciun prieten de eveniment nu îți va împrumută bani, nu îți va face un favor gratuit sau fără un scop în minte, nu te va căra acasă când ești praf și nu te va ține de mână când ești părăsit sau concediat. Și nici nu trebuie! Pentru asta există ai tăi, cei vechi, cei de care te leagă mii de întâmplări și care îți știu toate secretele. Prietenii de panou vin și pleacă, se schimbă, unii urcă și te uită, alții coboară și dispar, câțiva îți devin dragi, unii sunt mișto, alții perverși, dar foarte rar se întâmplă să se nască o prietenie reală. Iar până atunci, veți suportă reciproc zâmbete de complezență, discuții ușurele și timp. Important este să nu uităm că faima din online e un miraj și că nu are nimic a face cu prietenia și cu clipele esențiale din existența noastră!

 

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • May 30, 2016
-->

Poate te interesează

10 lecții de la 2020 pentru 2021
December 23, 2020
Teama de a avea bani
August 30, 2020
Lucruri mici pentru o viață eco
July 22, 2020
Despre echilibru emoțional
June 24, 2020
Cum se schimbă relațiile de prietenie odată cu maturizarea
May 26, 2020
Ce am învățat după 1 lună de izolare singură
April 25, 2020

1 Comments

Emil Calinescu
Reply May 31, 2016

Imi permit sa intervin si zic ca amesteci lucrurile.

Dupa mine, e o diferenta FUNDAMENTALA intre PRIMUL SARUT/MOMENTUL CAND O CERE, acela fiind un moment INTIM, doar ei 2, si o NUNTA. La o nunta, oricum ai da-o, mi se pare FOARTE UTIL sa ai un hashtag oficial. Sunt 100 de invitati, poate CHIAR AI prieteni bloggeri, poate chiar ai persoane care posteaza pe fb. Si vrei sa vezi CE. Si vrei sa vezi asta TOCMAI pt ca-s prea multi si nu poti vedea atunci fiecare cum s-a distrat.

Altfel, cu botezul sunt de acord, as lasa-o mai moale cu miile de poze cu bebelusul. Dar, repet, situatiile trebuie discutate distinct.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *