Acasă se întâmplă cele mai mișto petreceri! YO! (P)


Pe vremea mea (pentru că pot spune asta), în școala generală, petrecerile de acasă erau cele mai tari. Unul dintre prieteni rămânea singur, aduceam boxe, făceam rost de ceva muzică din afară, cumpăram sucuri și poate ceva alcool și adunam gașca. Dacă aveți undeva în jurul vârstei de 30 de ani, sigur vă amintiți de “bairame” unde dansam și ne furam sărutări pe ascuns, mai ales când se stingea lumina. Și acum țin minte sucul la dozator, de sirop de fructe pe care îl făceam cu sifon, de creveții aceeia uleioși care sfârâiau pe aragaz. Apoi, vai cum era muzica, din cea mai dubioasă posibilă, de la balade rock, la melodii melodramatice a la Mariah Carrey, până la celebrele BUG Mafia și Genius. Ah, dar așa nu îmi pare rău că nu aveam cluburi la 12 ani și că nu ceream masă la Nuba. Preocuparea mea era să îi conving pe ai mei să stau până la 1 noaptea și, evident, să îmi asortez hainele. Și astea erau grijile mele, nu jointuri, nu aveam telefoane mobile. Totuși reușeam să ne întâlnim. Rădeam, discutam despre tot felul de prostii, nici măcar nu ne gândeam că ne vom avânta dincolo de cartierul nostru. Bucureștiul era prea departe. Așa se întâmplau petrecerile din clasele V-VIII în Brăila, prin anii ’90.

Apoi a venit liceul și am început să ieșim “în oraș”, vinerea și sâmbătă, în pubul sau clubul cel mai popular, unul din cele două. Oraș de privincie. În capitală obiceiurile nu s-au schimbat, dar am descoperit o varietate mai mare. Primii ani în București sunt o amintire a petrecerilor de miercuri până sâmbătă, de Twice, Dumars, Maxx, Planters, Pirahnia, Club A. Apoi a venit trendul cu Gaia, Fratelli, alți oameni, haine de brand, aceleași seri pierdute și dimineți cu mahmureală sau la o shaormerie. În ultimii ani au apărut cluburi mai selecte, petreceri tematice, lumea s-a mai cizelat și spălat, cel puțin acolo unde ies eu. Aam crescut și nu mai înțeleg ce înseamnă fițe sau hipstereală, când pot să apar și la Loft, dar și în Expirat și să mă simt la fel de bine. Party înseamnă să ies cu oameni dragi, să dansăm, să uităm de noi, să nu ne pese de cei din jur. Iar asta se întâmplă tot mai rar.

Poate că am crescut, dar, cele mai reușite petreceri sunt cele de acasă. Fie că vorbim de un private party de miliardari, fie de o zi de naștere încropită, fie de un chef cu muzică veche în pijamale, petrecerea acasă este întotdeauna mai intimă, mai plină de substanță și locul unde se întâmplă lucruri memorabile. Dispare căutarea neîncetată din priviri și dorința de a etala. Ești acasă cu ai tăi, cei pe care i-ai dorit, poți să te manifești liber, să stai în bermude și să asculți Justin Biber. Ah da, e mai ieftin, nu trebuie să te aranjezi un secol pentru o ora, să stai la coadă, să suporți îmbrânciturile altora și tot felul de băgări în seamă.

Poate sunt nostalgică, dar, eu încă fac petreceri la mine acasă, cu grătar în curte, cu siropuri, cu vin, cu brioșe și nachos. Cea mai recentă este cea de ziua mea. Nu mi-am dorit tort, ci mi-am provocat prietenii la o serie de cocktailuri, cu sau fără alcool. Le-am pregătit un shaker, câteva sticle de YO, elemente de decor și pahare. Recunosc că ideea mi-a venit de la Cocktail Master, petrecerea YO de 60 de ani în România unde am câștigat locul al II-lea. Cinci luni mai târziu, făceam un maraton mai puțin competitiv, dar extrem de amuzant. Am câțiva prieteni care au testat tequila cu sirop de fructe de pădure, dar cei mai mulți au rămas la variantele safe, dar extrem de apetisante și simplu de făcut: vodkă, lamâie, YO de soc și gheață; Gin, gheață și YO Fresh de lămâie sau apă minerală cu alte arome de YO. Cert este că, pentru mine a fost ok din punct de vedere financiar; ai mei au adorat aromele și s-au distrat; toată lumea a plecat acasă cu o amintire care va rămâne peste ani. YO, misiune îndeplinită!

15492425_10154852317723256_4278663094466938699_n

Brandul austriac de siropruri de fructe YO susține reinventarea petrecerilor de acasă de altă dată, fie că este vorba de perteceri de sărbători, onomastice sau de ziua de nume, fie o seară de vineri sau sâmbătă cu familia și prietenii sau, de ce nu, de petreceri pentru copii. Iată și 2 dintre retețele de “home made cocktails” propuse, favoritele mele:

La final sunt curioasă să aflu care este petrecerea de acasă de care vă amintiți instant când auziți aceste cuvinte. Ce anume vă aduce nostalgii când vorbim de un party în sufragerie? Unul dintre răspunsuri va primi 1 set de pahare de cocktail + 6 sticle de YO cu diverse arome. Aștept cumentariile mai jos, până vineri, 16 decembrie, ora 23:59. Succes!

15203238_1141670305949834_4367083814060138747_n

  • December 14, 2016

Poate te interesează

17862837_10155228302863256_5575262304419600156_n
Un super ceas Wesse cadou (C)
April 16, 2017
17361979_1661251607224198_8238577972843282377_n
V for Vintage ediția cu nr 18
April 04, 2017
IMG_7126-001
Cum să te vopsești acasă fără teama de a-ți deteriora părul (P)
March 09, 2017
postare premii
Primăvara începe cu un zâmbet și un cadou! (P)
March 02, 2017
15078837_1474869415876590_1051021956830981265_n
Am testat noul SUV PEUGEOT 3008 prin țară (P)
December 02, 2016
15094449_10154750115878256_2880119965098847804_n
Urechi de lemn și alte bunătăți chinezești pentru vegetarieni de la Wu Xing (P)
November 15, 2016

5 Comments

andreea t
Reply December 14, 2016

Imi amintesc cu drag de petrecerile din generala alaturi de colegii mei, pe la 13 -14 ani, tinute in sufragerie si cu parintii in dormitor :D Aveam sampanie si tort, muzica la combina :)) si niste vecini suparati. Frumoase vremuri si amintiri...

Susnescu Andrada
Reply December 16, 2016

Cele mai memorabile petreceri erau cand pisica pleca de acasa si soarecii jucau pe masa:) Imediat ce parintii unuia dintre noi ieseau pe usa petrecerea se muta de afara in casa. Nu o sa uit niciodata toate jocurile de bautura pe care le jucam in incercarea de a ne ameti cat mai repede cum ar fi Urmatoarea Carte:)) Atatea combinatii dubioase de cocktailuri cu ce gaseai la indemana nu cred ca o sa mai vad vreodata vin cu bere, tuica cu suc, shoturi de visinata:) These were the days:)

Susnescu Andrada
Reply December 20, 2016

Heei:) Do we have a winner?

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *