La 7 ani de când sunt blogger nu am vrut să devin influencer


Pe vremea când începeam eu acest blog, în forma lui primitivă, pe blogspot, lucrurile stăteau total altfel. Să mă explic! În primul rând eu făceam acest lucru la întâmplare, nu știam în ce direcție să o apuc, scriam diverse gânduri. Nu m-am gândit niciodată că voi câștiga bani din asta. Nu a fost nicicum motivul pentru care eu m-am apucat de bloggereală. Nici măcar faima. Pur și simplu am simțit să scriu și am făcut-o întotdeauna așa cum mi-am dorit, fără a accepta să îmi impună cineva ceva sau de dragul clickurilor. Acest lucru se întâmplă și azi și nu am niciun regret. În al doilea rând, piața în sine era cu totul diferită de cea de azi și eram cu toții la început. Testam, experimentam, învățam, aruncam un ochi către cei de afară, ne bucurăm că lumea citește, scriam pe gratis. Nu existau categorii sau bloggeri care să vadă platforma ca pe un business, cu o strategie clară și un plan editorial strict. Am această convingere, deși cu siguranță că sunt naivă când zic că acum 7 ani toți cei care aveau un blog erau mai puri în scris și în gândire.

A trecut timpul, lucrurile s-au schimbat dramatic, iar în prezent vorbim de endorseri, micro și macroinfluenceri, key opinion leaders și multe alte denumiri. În continuare există persoane care urăsc bloggerii și vloggerii. Unii nici nu înțeleg ce înseamnă Youtube. Cei de peste 30 de ani sunt extrem de reticenți la video, pe când generația Z idolatrizează youtuberii. Statisticile spun că oamenii citesc tot mai puțin articole. Blogurile nu mor, dar se pune tot mai mult accent pe video sau Social Media. Dintr-o dată avem oameni care au devenit vedete și câștigă enorm din colaborarile cu brandurile pentru că au un număr impresionant de urmăritori pe Facebook sau Instagram. 

Era firesc să apară “case de management” al acestor persoane. Nimic ciudat până acum deoarece situația este foarte similară cu ce se întâmplă în industria muzicală după anii ’90. Și nimic greșit, ținând cont de faptul că sunt tot mai mulți. Agențiile consumă timp cu selecția endorserilor care le vor promova brandurile, creatorii de conținut trebuie să fie și creativi dar să țină și contabilitatea în același timp. Ce vreau să zic este că piața a crescut, bugetele de media destinate bloggerilor și vloggerilor sunt mai ridicate, așadar cineva care să se ocupe de ei poate fi o soluție bună. În teorie, doar că practica ne omoară. Mai ales atunci când nu ai limite, când vrei totul pentru tine, când iei la grămadă tot și totul și când singurii care câștigă sunt cei care oricum au vizibilitate, cu sau fără o casă de impresariat. Nu le blamez, deoarece fiecare își vede propriul interes. Nu e problemă celui care cere, ci a celui care semnează. Aștept ziua când vor fi mai multe, astfel încât să există o maturitate și să fie cu adevărat de folos celor care muncesc pentru contentul oferit publicului. 

De ce nu am semnat cu o agenție pentru influenceri?

Motivul pentru care sunt independetă este complex. Vă spuneam că tot timpul am ales să fug de impuneri. Am refuzat brandurile absurde și nu m-au interesat banii. Am un job foarte full time din care mă întrețin, astfel că îmi permit acest lux. Ca idee, nu cred că cei care câștigă doar din vlog sau blog vor putea face acest lucru la infinit. Al doilea motiv pentru a spune pas este că nu îmi place turmă, adică nu vreau să merg la sindrofii doar pentru a mă trage în poze cu unii și alții și a pretinde că suntem prieteni. Nu vreau să pup în locuri ascunse pe nimeni pentru a fi băgată în față sau a primi și eu, la rândul meu, mai multă atenție. Refuz, chiar dacă am de pierdut. Nu e orgoliu, este pur și simplu o alegere. Mă respect pe mine, pe cei care mă citesc sau privesc în video, mulți puțini, îi respect și nu vreau să îi păcălesc. Dar, motivul principal rămâne faptul că niciuna din aceste agenții nu m-a convins că poate să mă ajute. Nu am întâlnit un plan bine gândit. Mă așteptăm la mai mult. Și spun asta pentru că eu, ca om de digital, nu pot merge la un client sau la un furnizor și să îl pun să semneze zicându-i că restul vedem apoi. Nu pot să îi pun clauze aberante și să îl leg de mine, dacă nu are certitudinea că va primi pe măsură. 

Sunt absolut conștientă de faptul că nu voi putea niciodată să fiu în top dacă nu mă alătur unei găști. Mă bucur enorm pentru cei care cresc într-o lună cât alții în zece, dar, desigur, că poate fi frustrant pentru ceilalți. Totuși, pentru mine o agenție de influenceri nu este o opțiune deoarece pot să negociez și să îmi fac singură contractele. Se întâmplă să am un networking destul de mare. Ce m-ar fi încântat ar fi fost un parteneriat echilibrat, reciproc avantajos, pus pe niște piloni clari. Nu s-a întâmplat asta, iar vorbele și truismele nu țin de foame. Nu mă consider influencer, nu suport acest cuvânt deoarece este folosit de prea multe ori greșit. Într-o lume plină de influenceri auto proclamați doar prin prisma unor followersi cumpărați pe Instagram, prefer să fiu altceva. Știu că mă urmăresc oameni de calitate. Pentru ei și cei care se vor alătura vreau să fac conținut tot mai bun. Tot ce postez, pe blog, vlog sau pe platforme de socializare vorbește despre curajul de a încerca, provocarea de a fi mai bun, schimbarea stilului de viață, dorință de a face mai mult. Și asta vreau să devin: o inspirație pentru cei puțini sau mulți, nu un influencer folosit de alții când și cum doresc.

Încep un an nou ca blogger în care promit minim 1 articol pe săptămână și mă apropii de 1 an de când sunt Travel Vlogger. Și promit că veți vedea multe lucruri interesante și pe read-my-mind.ro și pe canalul de Youtube! La mulți ani, readmymind Blog! :)

Foto: influitive.com

  • February 13, 2018

Poate te interesează

38124938_10156584163283256_5603995468653658112_n
10 lucruri pe care nu vreau să le mai fac după 30 de ani
July 31, 2018
2045965034001_4629503816001_t-block-social-media
Am făcut curat pe rețele sociale pentru că nu e doar despre numere!
November 06, 2017
20106804_1684081078298955_1589241928135558569_n
Câteva idei despre marketingul de festival
October 03, 2017
22140506_1528368277210040_634360241_o
Despre autenticitate și greșeli. Post Webstock.
October 01, 2017
tenor
De ce nu (prea) mai postez despre branduri și cadouri primite?
July 03, 2017
841d168eee590f35c67b01d660257e1b
5 idei pe care le-am reținut la ICEEfest 2017
June 28, 2017

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *