Măști de față-recomandate și nerecomandate


Vă ziceam acum multe luni că am dezvoltat o adevărată obsesie pentru măștile de față. Nu știu de ce înainte nu foloseam, dar, dacă găsești masca potrivită, o să te bucuri de beneficiile sale, fie că îți dorești hidratare, eliminarea roșelii sau a sebumului extra, în cazul în care ai tenul gras. Eu folosesc măștile de față atât pentru a trata anumite probleme precum un coș nedorit sau imprefecțiunile, dar și pentru relaxare. Am testat o mulțime și știu care este potrivită pentru un anume moment. Îmi propun să descopăr cât mai multe și, mai ales, să ajung într-o zi în Coreea sau Japonia, acolo unde am auzit și văzut la vloggerii din afară pe care îi urmăresc, că ar fi paradisul măștilor de față.

Recomand 4 măști de față:

  1. Măștile de față Montagne Jeunesse pe care le găsești online pe emag sau la Douglas, sunt foarte ok ca și preț și vin într-o varietate mare. Preferatele mele sunt cea cu ciocolată care calmează tenul și îl hidratează, plus că are un miros demențial; și cea cu alge marine brune care exfoliază tenul când este îndepărtată.1q
  2. Masca de față purificatoare cu argilă de la Vichy se simte foarte fîn atunci când este aplicată, se indepărtează ușor cu o dischetă, lasă pielea catifelată și nu are alcool. Este pentru ten gras și face ceea ce promite: deschide porii și elimină excesul de sebum. Știu că a fost în jur de 100 lei, 50ml  și o puteți găsi la farmaciile partenere Vichy, iar lista completă este pe vichy.ro.
  3. Masca purifiantă Cattier care este bio și pe care am descoperit-o recent la Concept Store-ul Mega Image. Are uleiuri de mentă, arbore de ceai și rozmarin și este bună pentru tenul acneic deoarece absoarbe excesul de sebum. Îmi place mirosul care mă duce cu gândul la natură, se îndepărtează ușor și este incredibil de ieftină, undeva în jurul a 25 lei, 75ml.
  4. Masca cu cărbune Black Panther care se găsește doar la Douglas, este scumpă, adică 25 lei pliculețul, dar lasă tenul foarte catifelat și poate fi văzută că o investiție în voi, cel puțin o dată pe lună.

Mai departe voi fi extrem de subiectivă, așa cum este, de fapt, tot acest articol. Personal nu o să mai dau banii pe Cremă cu cărbune Beauty Formulas de la DM deoarece are o textură foarte puțin concentrată și nu simt schimbări post aplicare. Nu sunt fana măștilor tip șervețel, iar unele cu prețuri care ajung și la 45 de lei pentru 1 bucată mi se păr obscene. Și îmi displac total măștile de la Balea din DM deoarece au un miros foarte artificial, lasă o mâzgă enervantă când vrei să le cureți și nu fac mai nimic tenului.

Sper să pun mână curând pe câteva măști văzute în Douglas și la Sephora și să revin cu noutăți. Momentan nu mă îndur să dau banii pe Estée Lauder sau Dior care sunt 300-400 lei, 50 ml, dar poate le cumpăr din vreun duty free și revin cu impresii. Sunt foarte curioasă voi ce mască de față preferată aveți și pe care nu trebuie să o ratez. Puteți lăsa mai jos în comentarii!

 P.S. Vrei să mergi 1 weekend pe banii mei în Europa cu mine? Toate detaliile sunt aici! 

  • November 13, 2017

Poate te interesează

22852259_10155856040133256_3191441160414199968_n
Uleiurile de păr preferate
October 29, 2017
22228508_10155798737838256_680229534148954220_n
Produse de baie și cosmetice recomandate (Toamna 2017)
October 08, 2017
SONY DSC
De ce nu avem o varietate mai mare de măști de față în România?
August 16, 2017
19554033_10155500480448256_5047267386084694065_n
Produse de baie și cosmetice recomandate (Vara 2017)
July 01, 2017
n1
Sigur ai un Nomasvello pe lângă tine! (P)
June 12, 2017
IMG_7126-001
Cum să te vopsești acasă fără teama de a-ți deteriora părul (P)
March 09, 2017

4 Comments

Maria
Reply November 13, 2017

Dar de mastile de la Avon ce zici? As vrea sa incerc una de la planet spa...pentru ten gras

    Luminita Balaban
    Reply November 13, 2017

    nu incerc pe fata nimic de la AVON. nu eu. dar sigur ca alegerea iti apartine.

Roxana Săndoi
Reply November 13, 2017

Eu le folosesc pe cele cu argila de la AslaVital sau de la Favisan. Sunt foarte bune și la preturi accesibile. Sunt mai traditionalista!

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *