Câteva idei despre marketingul de festival


Nu știu câți dintre cei care vin la un festival realizează că ceea ce se întâmplă acolo este bine gândit din timp și că sunt oameni care muncesc luni de zile pentru fiecare mic colț. Ideal ar fi ca participantul să trăiască o experiență și să nu simtă că îl irită reclamele sau că cineva încearcă să îi vândă ceva. Oamenii merg la festivaluri nu doar pentru trupe, ci pentru multitudinea de activități pe care le pot trăi. Astfel, festivalul devine o mini vacanță și locul ideal pentru a ieși din rutina coditiană. În spatele culiselor sunt sute de planificări, de bugete, de negocieri în ceea ce privește spațiul alocat pentru fiecare brand, creativi care gândesc concepte și care reușesc alături de echipa de implementare să își transpună ideile în realitate.

Brandurile visează să ajungă la un festival. Totuși, o activare poate fi și sute de mii de euro, în funcție de complexitatea și durata să. Unele își permit, dar nu reușesc să fie memorabile. În România încă avem de învățat. Mult. Iar eu sunt prima interesată, mai ales că îmi pot aduce contribuția pentru câteva branduri de care mă ocup aă și strateg de digital. Așa că, participarea la Conferința “Marketing pentru festival” organizată de YAA Young Professionals a fost una foarte utilă și chiar inspirațională. Am rămas cu câteva idei pe care vi le voi împărtăși și pe care îmi doresc să le aplic pe viitor.

Irina Carbunescu (Senior Strategic Planner Leo Burnett) a vorbit despre 6 reguli atunci când gândești o activare de brand la un festival. Oferă acel sentiment de comunitate și încearcă să dai publicului acel ceva util sau care să îl ditreze; fă o asociere care să se potrivească lifestyle-ului brandului tău; realizează că oamenii vin la festival pentru ceva mai mult decât muzică; asumă-ți un rol concret ca brand în viața evenimentului; implică și publicul online care va trăi festivalul prin social media; evaluează obiectiv la final participarea nu doar prin prisma KPI-ilor cantitativi, ci privește atent și ce fel de oameni au reacționat, profilul lor, ascultă feedbackul direct pe care nu ai mereu șansa să îl obții și care cu siguranță este mai bun decât orice focus grup.

Mai rețin ceea ce spuneau atât Irina cât și Ioana Vieru (Sr. Marketing Specialist & CSR Manager România, Visa Inc.)-brandurile se pot folosi de festival tot anul, nu doar punctual. Este benefic să capitalizezi pe imaginea creată pentru a activa fanii, mai ales când îi poți bucura cu un filmuleț atât de simpatic precum cel făcut cu Morgan Freedman post Untold. În caz că nu știți, Visa a preluat un mesaj de pe Facebook iar acesta a fost citit de către marele actor, iar apoi videoul a devenit viral. Posibil să nu ai un astfel de buget, dar sigur poți pune video și foto post activare, remindere, testimoniale.

Au fost prezentate multe exemple, dar eu o să las aici doar pe una făcută de către agenția unde lucrez, Godmother.  Andrei Lupșa (Head of marketing & sponsorship, Electric Castle) a amintit-o la capitolul “foarte bune”, așa că mă mândresc și eu cu Laundromatul Persil la EC din această vară. Practic, oamenii veneau cu haine murdare la cornerul Persil, le lăsau și le luau a doua zi curate. Activarea a fost un succes și a fost completată de o zonă unde putea să faci un GIF 360 grade și de un mini atelier de pictat pe sacoșe din pânză. Concluzia e simplă: faceți activări inedite pe care participanții la festival să și le amintească fie pentru că i-au îmbunătățit experiență, fie pentru că au trăit un moment magic cu care vor pleca acasă, despre care vor vorbi mult timp și pe care, cu siguranță, îl vor împărtăși și pe rețelele lor de socializare! :)

20228799_1684080994965630_2531165238621983063_n

20108342_1684081064965623_6419189691454512451_n

  • October 3, 2017

Poate te interesează

22140506_1528368277210040_634360241_o
Despre autenticitate și greșeli. Post Webstock.
October 01, 2017
tenor
De ce nu (prea) mai postez despre branduri și cadouri primite?
July 03, 2017
841d168eee590f35c67b01d660257e1b
5 idei pe care le-am reținut la ICEEfest 2017
June 28, 2017
19243030_10155458414453256_2468804750188089666_o
M-a dezamăgit conferința de digital de la Londra?
June 26, 2017
tumblr_mwh3dyKnJu1sn975to1_500
Doar 2% din adulți sunt creativi!
June 01, 2017
13932818_549919078543619_7420947809870892347_n
Ce mai fac brandurile mișto la Untold
August 10, 2016

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *