Discuție cu mamele de băieți, viitori bărbați


Nu sunt mamă și nu am copii. Știu că modul în care suntem crescuți și tiparele văzute acasă în copilărie ne influențează la nivel subconștient întreaga existență. Recreăm modele familiare, chiar fără să ne dorim acest lucru, în pofida faptului că ne-au displăcut total când eram mici. În mare, relațiile de mai târziu sunt afectate invariabil de relația pe care am avut-o cu părinții, în special cu cei de sex opus. Și nu trebuie să fii Freud pentru a realiza că, dacă ai avut un părinte neimplicat emoțional vei caută să umpli acest gol mai târziu alături de altcineva sau vei fi incapabil să iubești. Nici măcar nu va fi vina ta în totalitate, deoarece nu ai primit dragoste când erai mic. Zic în totalitate pentru că, după o anumită vârstă, ar trebui să fim capabili să identificăm problemele profunde din trecut, să ne luăm viața în mâini. Suntem responsabili să ne vindecăm și să reușim să depășim traumele infantile.

Nu am idee cum aș fi ca mamă de băiat, dar, dacă într-o zi voi primi acest dar de la viață, cred că aș încerca să îl educ pentru a respecta și a iubi onest. M-aș strădui să fiu un model de femeie pentru el, integrā și luptătoare, fără a-l priva de iubire, să îi explic ce înseamnă să greșești și cum să nu rănească fete și oameni în general. Mi-ar plăcea să îi pot oferi exemplul unui cuplu sănătos emoțional și, atât eu cât și tatăl lui, să punem baze profunde pentru un viitor bărbat. Sigur că pentru moment sunt doar dorințe care nu știu dacă se vor concretiza. În acest punct nici măcar nu vreau copii. Dar, mi-ar plăcea ca cele care sunt în această ipostază să nu facă aceleași greșeli ca multe dintre mamelor și bunicilor noastre. Sunt prea mulți bărbați incapabili emoționali în lumea asta și nu avem nevoie și de alții. Și da, e și vina mamelor deoarece nu au reușit să îi inspire și să le arate calea de a fi niște domni. Nu din rea voință, ci, în mod cert, din neputință, din vina societății, din lipsă de informare, din teamă, din propria imaturitate și din cauza că nu se găsiseră nici pe ele însele înainte de a naște și a-și lua rolul de mentor pentru un băiat.

Mamele de băieți sunt cel dintâi etalon ale viitorilor bărbați. De fiecare dată când un băiat se poartă ca un nemernic, acesta vrea să își rănească inconștient mama. Dacă un bărbat tratează în mod constant femeile ca niște obiecte și nu se poate atașa, caută modelul matern pierdut cu care nu a reușit niciodată să aibă o legătură profundă. Băieții care și-au văzut mamele înșelate, maltratate, în prag de suicid, în stare de agonie sau sub efectul oricărui tip de drog, vor empatiza cu acest tipar cunoscut și mai târziu. Problema este mult mai complexă și depinde de o mulțime de factori precum al câtelea copil este, rolul tatălui, situația economică și, esențial, gradul de educație. Totuși, mamele de băieți au o responsabilitate uriașă nu doar față de odrasla lor, dar și față de toate viitoarele partenere.

Mi-ar plăcea ca mamele să discute deschis cu băieții lor. Să le explice cât de important este să îți asumi vina, să comunici, să fii sincer, să nu iei de bun pe cineva. Să oferi iubire nu înseamnă să fii slab, ci extrem de puternic. Să le spună că un bărbat este cel care are grijă de cea iubită, o sprijină, o încurajează, o povățuiește și o face să devină mai bună. Să îi spună că, așa cum ea nu și-ar dori să fie tratată astfel ca femeie, tot la fel nu ar trebui să fie misogin, insensibil sau total cretin cu alte femei. Mamele de băieți trebuie să îi iubească pentru a evolua frumos. Și câte minuni fac dragostea, comunicarea și un mediu echilibrat pentru un copil. Mamele de băieți pot sculpta un viitor bărbat extraordinar, dacă sunt atente la propriul comportament și sunt ele însele destul de emancipate.

Mă gândesc la bărbații care au crescut fără mamă. Știu câțiva, iar unii sunt niște bărbați minunați. Așa că, mamele nu sunt în totalitate de vinā pentru un viitor comportament deviant al unui bărbat. Poate că și ele au fost nevoie să accepte un mariaj nefericit, plus acuzele și ifosele copiilor. Poate și ele au suferit mai mult decât toate femeile pe care copii lor le-au făcut să plângă mai târziu. Posibil să își continue suferința văzând că băieții lor sunt defecți, au eșuat în a-i educa și că aceștia nu își găsesc liniștea și continuă să calce pe suflete, cu sau fără un motiv. Mamele de băieți nu au toată vina pentru ceea ce devine un bărbat. Dar, atât cât au timp și pot, trebuie să își ajute cu fapte și cuvinte băieții să devină bărbați mai buni decât majoritatea celor de azi. Știu că se poate și simt că vin din urmă mame cu alte valori care vor face ca viitoarele noastre fete să aibă un trai puțin mai ușor!

Foto: Tumblr

  • January 7, 2017

Poate te interesează

der
De ce oamenii pozitivi pot oferi iubire
January 15, 2017
01-4
Româncele și cabina de probă
January 11, 2017
15590102_10154868057733256_3343955654253150853_n
Femeia la 30 de vorbă cu fata de la 20 de ani
January 09, 2017
suggestionsvogue20108
Ești consecința propriilor alegeri, nu o victimă!
January 04, 2017
kristina-bychkova-photography-black-white-hands-plant-dirt-holding
Mulțumesc, 2016!
December 29, 2016
sddsasa
Femeia Alfa
December 22, 2016

2 Comments

alin
Reply January 10, 2017

Nu mai bine v-ati ocupa de fetelecare au ajuns toate sa se pozeze nud ? Nu-stiu, zic si eu.... ;)

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *