De azi mă schimb!


De obicei ne propunem schimbări la final sau la început de an. Pentru mine dorința de schimbare vine la finalul unei veri extrem de agitate, plină de momente frumoase și nebunii memorabile, dar și de lacrimi și dezamăgiri. Se mai întâmplă, las să se întâmple sau le caut cu lumânarea, dar se face că permit să fiu rănită sau enervată de oameni. Permit mai mult decât trebuie, de bună voie, dau voie unor persoane să îmi atingă sufletul, să mi se intstaleze în cap și să le ofer mai mult credit decât sunt capabili să ofere. Nu-i acuz și nu mă plâng, ci doar îmi conștientizez naivitatea cruntă. În realitate, eu sunt singura care mă fac să plâng, cu pretențiile mele cretine și cu așteptarea că știu să selectez. Am aflat în ultimele 100 de zile că nu e mereu așa și că acord șanse unora, deși nici măcar nu le conștientizează, nu sunt pregătiți să le accepte sau nu și le doresc. De acord, greșeala mea!

Îmi promit ca, în prag de 30 de ani, la început de toamnă, să fac câteva schimbări care țin de mine (doar de mine). O să sune pueril, dar cred că schimbarea începe de la exterior, cu sport, yoga, dormit mai mult. Se continuă cu exerciții de meditație și aprofundare a propriilor greșeli, cu a lăsa în urmă tot ceea ce este negativ și cu a îmbrățișa energii pozitive. Îmi propun să stau mai mult în natură, să citesc cărți noi, să încerc un curs nou, să îmi dau voie să descopăr altfel de oameni și să mă reeduc în a alege cine să îmi fie alături că partener. Este pentru prima data când sunt dispusă să renunț la vechi tipare (golani și golanisme) pentru a avea răbdarea de a cunoaște un bărbat mătur, echilibrat și liniștit. Zic să văd măcar cum e, înainte de a da verdicte precum: m-am plictisit, nu există adrenalină și nu e “fun”. Și planul sentimental este doar unul din cele pe care cred că acționez “oleacă” greșit!

Tot la mine vreau să schimb și atitudinea față de ceilalți. Știu că va fi al naibii de greu, dar nu mai vreau să lupt cu morile de vânt. Nu vreau să învăț pe nimeni nimic dacă nu își dorește să evolueze. Nu vreau să demonstrez nimic nimănui, nici că i-ar fi mai bine într-un fel, nici că greșește, nici ceea ce pot. Fiecare are ochi să vadă și nu e responsabilitatea mea să duc în spate pe cineva. Nu intenționez să fiu mai egosită sau mai falsă. Nu sunt perfectă și acest articol este mărturia vie. La mine trebuie să lucrez pentru a nu încerca să mai controlez sentimente și reacții. La mine este problema atunci când sunt percepută altfel și nu se văd intențiile bune ascunse uneori de predici și vorbe dure. Eu sunt cea care trebuie să nu mai fiu impulsivă, visătoare și atât de ambițioasă în același timp. Nu are nimeni chef de luat viața prea în serios, iar de acum vreau să îmi amintesc că pot și eu. Pot să nu mă mai agit și stresez, pot să îmi iau doza de superficialitate. Îmi pare că așa e mai comod, mai simplu și că nu mă voi lovi de aroganțe, capete tari și ochelari de cal. Oamenii vor să fie lăsați în pace, iar greșeala mea majoră de până acum este că uneori insist în a “impune” și altora să evolueze și să facă lucrurile mai bine/mai plăcut. Nu, doar de mine trebuie să îmi pese, de plăcerea și aprecierea mea. Doar mie ar trebui să îmi ușurez viața și să îmi dau palme când greșesc. Și atât!

Voi observa evoluția și o să revin, ca o mărturie a acestei promisiuni asumate! 🙂

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • September 17, 2016
-->

Poate te interesează

Despre echilibru emoțional
June 24, 2020
Cum se schimbă relațiile de prietenie odată cu maturizarea
May 26, 2020
Ce am învățat după 1 lună de izolare singură
April 25, 2020
Pentru ce sunt recunoscătoare în izolare
March 31, 2020
Cum identificăm și cum controlăm anxietatea
February 25, 2020
Cum am rămas fără motor la mașină de la un schimb de ulei
February 18, 2020

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *