Să îți fie frică doar atunci când îți e frică!


Cred că în viață nu este nimic mai nociv precum frica. Frica distruge, îndepărtează, frânge aripi și limitează. Frica pune capăt relațiilor, aduce întrebări și frustrări. E opusul iubirii și visării, este starea care aduce toate celelalte stări derivate precum răutatea, suspiciunea, invidia. O anume doză de frică ne permite să supraviețuim și să avem acel instinct de conservare fără de care probabil n-am mai fi. Totuși, când frica nu mai este rațională, când nu poate fi controlată ci ne domină modul de a acționa, se transformă în inamicul nostru principal. Din cauza acestui sentiment au fost trăite multe vieți în gol, s-au distrus căsnicii, au rămas în loc și au învățat să trăiască cu durerea unii. Frica este atât de puternică cât îi permitem noi. Tot noi suntem cei care decidem dacă o dominăm sau îi permitem să ne controleze emoțiile, gândurile și mai apoi modul de a trăi.

Mă sperie oamenii care se plafonează. Mă sperie cei care fac compromisuri cu ei înșiși, cu propria viață, care uită de ei și de ceea ce își doreau cândva, doar pentru bani sau pentru a avansa pe așa zisă scară socială. Mă irită oamenii care se plâng la infinit, dar continuă să trăiască în nefericire, de teama de a nu pierde ceea ce au acumulat, fără a realiza că se pierd pe ei și, poate, cei mai frumoși ani. Încerc să nu judec pe nimeni și să înțeleg că fiecare face cât vrea, nici mai mult, nici mai puțin. Totuși, uneori îmi e frică și mie să nu îmi fie frică cândva. Și au fost momente sau nopți când m-am gândit cum ar fi să mă arunc în gol și să pierd totul. M-am lamentat și eu uneori, mi-am promis apoi că nu mai repet, am luat-o de la capăt. Am mai căzut, am ajuns pe culmi de fericire, am rămas cu capul drept mereu și am înfrânt bătălia cu frica. A fost greu, am fost considerată nebună și chiar agresivă uneori. Dar nu am permis nimănui să pună frica în mine, nici părinților, nici șefilor, nici iubiților or prietenilor. De fapt, mi-a fost frică de fricile lor și am luptat să nu le preiau.

Există metode de a elimina frică, unele mai brutale, altele mai line. Am învățat recent o cale simplă și cea care elucidează aproape orice dilema interioară. Suntem învățați să analizăm totul înainte de a face ceva. Orice acțiune vine de la un gând inițial. De prea multe ori primele gânduri ne sperie, ni se par prea îndrăznețe sau că ne-ar dezechilibra. Așa că, renunțăm pe parcurs și ne mințim că ne este mai bine în situația curentă. Tactica pe care am descoperit-o spune că ai putea pentru o vreme, fie și ca experiment, să acționezi înainte de a gândi. Sună ilogic, dar pot da câteva exemple pentru a înțelege mai bine. Să zicem că te gândești de luni de zile cum ar fi să fii cu altcineva. Ce-ar fi să o faci și să vezi apoi ce ai simțit și ce se întâmplă cu tine. Dacă nu vii cu drag la birou, dar rămâi pentru că te gândești că nu o să mai ai o sursă sigură de venit, ce s-ar întâmpla dacă ai renunța de mâine și ți-ai anunța demisia. Serios, care e cel mai rău lucru posibil care se poate petrece? Fă acest test și pune pe hârtie cel mai sumbru scenariu dacă ți-ai dat voie să nu îți fie frică. Ai fi surprins să vezi că vei supraviețui, că te vei regăsi, că or să apăra multe alte oportunități, fie că e vorba de job, de cuplu, de un proiect, de o locuință.

Personal am scăpat de frică când am îndrăznit să fiu ceea ce îmi doream eu, nu cei din jur. La început a fost greu, fie că vorbim de perioada când mă certăm cu tata în privința modului de a fi în ochii altora; fie de un fost manager care ar fi preferat să fiu într-un cubicle și să fac exceluri și astăzi. Am început să citesc mai mult, să caut doze de necunoscut pe care să le iau pe nerăsuflate, să meditez pentru a vedea ce este în interior, să discut cu mine și să văd care este sursa fricii în cauză. Nu pot spune că nu am momente când îmi e frică, aceea de a pierde confortul din prezent sau de a nu fi judecată, dar încerc să scap rapid. Nu îmi e frică să cer, să spun ce vreau și cred, să fiu onestă, să plec. Nu îmi e frică să mor de foame cât timp fac ceea ce-mi place. Nu îmi e frică să fiu singură dacă cel de lângă mine nu este ceea ce îi trebuie sufletului meu. Nu îmi e frică de pericole închipuite, de eșec, de gura lumii, de haos. Îmi e frică doar atunci când îmi e frică. Și cred că eu sunt singura care permit acest lucru.

Sper doar că peste ani, când voi privi înapoi, să spun despre mine că am fost neînfricată în trecerea mea pe aici.

Sunt curioasă voi cum combateți frica și de ce anume vă este teamă?

 

  • August 30, 2018

Poate te interesează

disordine_gallery_image_desktop
Eliberează-te de lucruri materiale inutile pentru a primi mai mult!
November 11, 2018
1_PxglLtKdhmYkfYJStIUwYA
Unde se duc oamenii de care ne despărțim?
October 14, 2018
tumblr_or0w4pYB4q1rrugpso1_500
Fără poveste nu e nimic!
September 24, 2018
6359834841978408901885397472_sleeping-girl-239679_w1000
Workaholic, mă tratez! | BURNOUT
September 18, 2018
familias-lgbtiq-brasil
De la “între soți” la “între bărbat și femeie”
September 12, 2018
fdsa
Decât păpușel, mai bine interesant
September 07, 2018

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *