De ce ai nevoie de o Încheiere în relația de cuplu


Punct și virgulă este un semn de punctuație care spune că va urma ceva în comunicare. Punct este semnul care pune stop. Punct și de la capăt arată că ai trecut la alt subiect, chiar dacă, sunt din același film. Nimic nu este mai iluzoriu când vine vorba de relații în doi precum acel punct și virgulă, acea zonă când nu înțelegi exact dacă s-a terminat, când mai speri, când totuși fugi, dar când nu ai, are sau nu aveți curaj să stați față în față sau să vă auziți telefonic pentru a spune răspicat că s-a terminat. Amăgirea unui “va mai fi” este nocivă, macină pe interior, te consumă psihic și îți aduce multiple insomnii.

O relație nu se încheie brusc niciodată, chiar dacă ai luat decizia de ceva vreme și ați spus oficial “drum bun!”. Urmează o perioadă tulbure, indiferent de cum ați încheiat. Una în care încerci să nu mai vorbești de celălalt, să nu te mai gândești la ce ați trăit, să nu mai urmărești ce face în social media. Încerci, în orice mod știi tu. O relație rămâne în punct și virgulă atât timp cât mai sunt nelămuriri, când te gândești dacă ai ales bine, când ai tendința să revii, când te amăgești că ar fi putut fi altfel. O relație se încheie definitiv când aveți puterea reciproc să vă cereți iertare, când sunteți capabili să păstrați tot ceea ce a fost frumos, când puteți discuta deschis și fără resentimente despre ceea ce ați avut cândva, când nu mai doare. 

E firesc că o relație de iubire să nu se termină cu un simplu adio, deoarece altfel iubirea nu ar mai conta. Și nici nu ar mai există oameni în depresie, rețete de xanax și cantități de alcool consumate în exces. Nu e nimic în neregulă cu perioadă de final și ale sale faze. Ceea ce nu este în regulă este să nu ai șansa niciodată de a avea un “closure”, cum spun americanii. Uneori se întâmplă după mulți ani, când cei doi se maturizează, după ce au mai trecut printr-o serie de alte relații. Alteori în momente de cumpănă, când unul are curajul de a pune mână pe telefon. Sunt cazuri când au fugit la capătul lumii și le-a fost dat să se găsească pe o plajă pentru a prinde răsăritul povestind și a se strânge la final în brațe, cu lacrimi în ochi, spunând îmi pare rău și adio la unison. Alții primesc un mesaj pe whatsapp. Bun și ăla, considerând că ne e tot mai frică să discutăm și încercăm să scăpam de explicații, de a vedea adevărul care poate fi extrem de brutal uneori, de asumarea propriilor greșeli.

Înainte de a deschide un nou paragraf e bine să pui punct. Nimeni nu merită să fie strecurat între “punct și virgulă” și punctul tău. Cum nici tu nu ai vrea să fii pentru cineva doar modul de a uita altă persoană. Primim, mai dvreme sau mai târziu, ceea ce oferim. Suntem tratați cum tratăm. suntem iertați când iertăm, ne e bine când transmitem în univers bine. Putem fi cei care iau atitudine pentru a încheia o relație cu maturitate, doar pentru a ne permite nouă înșine să facem loc pentru cineva nou care va veni. Cât timp mintea și creierul tău rămân în punct și virgulă, nu poți să o iei de la capăt. Să pui punct înseamnă să îți oferi șansa unui nou început, cu toată magia lui!

 

 

  • June 17, 2018

Poate te interesează

original
Nimic din ce pleacă nu a fost dat să rămână
June 28, 2018
a-sid-nancy-movie-love-punk
Doar o idee despre ce înseamnă un cuplu frumos
May 06, 2018
9571059b28b411993abfef744ffa040a
Ne îndrăgostim când vibrăm energetic la unison
November 26, 2017
tumblr_mr2rdn6qsE1qg786lo1_500
Curajul de a fi firesc și sincer la orice început în doi
September 24, 2017
tumblr_m5h6c22ucL1qldqhbo1_500
Te-am pierdut pe tine pentru a nu uita de mine
September 18, 2017
tumblr_m80rw984XU1rcbo0eo1_500
Așa mă voi îndrăgosti de El
May 28, 2017

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *