Intalnire cu barbatul cu parul ciufulit


In facultate obisnuiam sa ma plimb destul de des pe Calea Victoriei, sa imi limpezesc mintea dupa un examen sau sa imi fac planuri despre cum credeam ca va fi viata. Mi se facuse un dor teribil de acest lucru, iar gandul ca voi bate la pas un drum drag m-a facut sa inchid laptopul si sa ies pe usa biroului. In dreptul Muzeului George Enescu am facut o prima oprire pentru a verifica in graba cateva e-mailuri pe telefon. In ciuda vantului puternic si a intunericului, m-am indreptat catre micul parc de langa Hotel Moxa. Era liniste, iar copacii aramii ascundeau banca unde in alte vremuri veneam cu El sa bem cafeaua dimineata, inainte de a pleca spre serviciu.

Am aprins o tigara si am inceput sa butonez frenetic mobilul. Nu stiu exact cand a aparut, dar, la un moment dat, un barbat in jurul varstei de 30 de ani mi-a cerut un foc. M-am speriat deoare credeam ca nu e nimeni in jur. Nu aveam starea de a face niciun fel de conversatie. Si-a aprins nonsalant tigara si a pornit mai departe. L-am privit cum pleaca pe alee. Ii puteam ghici aroganta, din indiferenta si siguranta cu care pasea. Parul putin ciufulit, geaca de piele, Conversii din picioare imi profilau un barbat care m-ar fi intrigat daca s-ar fi oprit. In cateva secunde nu mai era acolo, asa ca am continuat sa privesc ecranul telefonului in gol.

Mi-am aranjat putin hainele, mi-am pudrat nasul in intuneric si am pornit mai departe. In mod stupid mi se parea ca cineva ma priveste sau ca voi da peste freza ciufulita imediat cum voi iesi in strada. Am oprit intr-un mic bar de langa Hilton, am sunat o prietena care locuia in zona si am cerut un pahar de vin rosu. Din partea opusa a barului simteam o privire care ma fixa in mod insistent. Stiam ca este el, asa ca am indraznit sa privesc inspre el. Ma analiza in tacere ca pe o marfa pe care nu e sigur daca vrea sa o cumpere sau nu. Ma enerva si ma intriga in acelasi timp, fara a sti macar cum il cheama.

Cand a venit prietena mea, l-am pierdut din peisaj deoarece barul era din ce in ce mai plin. Ea imi povestea cate in luna si in stele, iar eu incercam cu disperare sa il caut in multime. Disparuse complet, pentru a doua oara intr-o singura seara. Mi-am cerut scuze de la prietena mea si i-am spus ca ar fi cazul sa cerem nota deoarece am de terminat o prezentare. Nu a inteles ce nu imi dadea pace, dar nu simteam sa ii destanui un secret care nici nu exista. Imaginatia incepuse, inca o data, sa imi joace feste si sa functioneze in defavoarea mea.

M-a luat de brat si a insistat sa ma conduca pana la taxi pentru a fi sigura ca ajung cu bine acasa. Am facut doar doi pasi cand am auzit in spatele nostru un glas putin ragusit, dar ferm. Ne-am intors in acelasi timp, iar prietena mea se fastacise complet. Barbatul cu par ciufulit era inca acolo si ma intreba daca plec. M-am blocat pentru ca nu stiam care ar fi raspunsul corect sau daca exista unul. De obicei aveam explicatii pentru orice. Pornisem pe picior gresit cu el, complet dezarmata.

A insistat sa ma conduca acasa sau sa ramanem la un vin. Am expediat-o putin cam brusc pe prietena mea care avea chef sa afle de unde ne stim. Am acceptat, intrigata sa vad ce urmeaza. In urmatoarele doua ore am vorbit doar banalitati, mi-a povestit de ce vine in aceasta zona din Bucuresti. Fusese nascut intr-una din casele de pe Dacia, locuise o perioada cu bunicii lui acolo, timp in care parintii diplomati au calatorit prin toata lumea, dar dupa anii 2000, s-au mutat inafara Bucurestiului. Unoeri vine aici singur, comanda ceva de baut si se gandeste. Parea putin mai singur decat indraznea sa marturiseasca. Despre mine am vorbit prea putin, un lucru reconfortant deoarece, tot ce imi dorea era sa ii pun in ordine parul si sa il ascult.

Venise momentul sa ne despartim, cel putin pentru acea seara si stabilisem ca ma va conduce acasa. Nu imi era teama de nimic, dar nici nu imi doream mai mult decat se intamplase. Fusese perfect, fara presiunea primei intalniri, fara discutii banale, fara stanjenala si intrebari. Si-a dat parul ciufulit intr-o parte si m-a intrebat daca am pofta de baclavale turcesti.

Peste cateva momente ne afla langa o cofetarie micuta de pe Dorobanti. A oprit SUVul, m-a invitat sa cobor si m-a luat de mana. Nu stiam ce imi va rezerva noaptea alaturi de acest barbat siguratic. A comandat cateva tipuri de prajituri, ca si cum ar fi planuit totul dinainte. Imi amintea de un personaj de film si simteam ca sunt parte dintr-un scenariu. Intre timp, luna devenise rotunda, semn ca nu vom dormi prea mult in orele ramase pana la rasarit. Am gustat prima prajitura in strada, am zambit si ne-am privit printre chicoteli, ca doi copii care abia au iesit din parcul de distractii cu o cutie de bomboane in brate. Mi-a atins buzele pentru a lua o farama de zahar caramelizat. Am simtit un fior dulce in pantece. Imi doreau sa iau eu initiativa. Era ca un drog care ma chema spre el, asa ca i-am cautat precipitat gura. Portiera s-a trantit, muzica a pornit usor, buzele cu gust de baclava s-au unit in acelasi ritm. Intre timp, in alta lume, exista El care imi spusese candva ca isi doreste sa mergem impreuna la Istanbul. Nu a mai fost sa fie niciodata!

Foto: citiesgallery.com

Va urma!

Puteti citi si restul povestilor din viitoarea #thebook – aici!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • April 5, 2015

Poate te interesează

Hai doar să ne întâmplăm!
October 16, 2016
Ar fi putut fi iubire dacă unul din ei ar fi ridicat ochii din telefon
June 08, 2016
Intalnire cu un barbat insurat
March 29, 2015
Intalnire cu primul dupa El
March 25, 2015
Intalnire cu un strain
March 15, 2015
O sticla de vin si o femeie…
February 16, 2015

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *