6 ani de când sunt blogger


Pentru unii poate însemna puțin, pentru alții o eternitate, pentru mine este o bucurie să realizez că împlinesc 6 ani de când sunt blogger. Acum câteva luni îmi propusesem să fac ceva “special” pentru a marca acest moment. În alți ani am gândit un eveniment cu mulți invitați, o ședință foto, un concurs. Apoi s-a întâmplat să vină o avalanșă de stări mai puțini bune peste mine și am renunțat. Am depășit un final de relație prost, am plâns, am fost dezamăgită de încapacitatea mea de a citi psihoza și falsitatea, am început anul cu câteva hopuri, mi-am pus întrebări legate de mine și alegerile mele, precum și de ceea ce îmi doresc. Mi-am pierdut puțin echilibrul pe care încă nu l-am recuperat total, dar știu că se va întâmplă cât de curând. Apoi au venit protestele și revolta mea față de sistem, pe fondul lipsei de vacanță, a stărilor care îmi inundau mintea și sufletul. Nici o secundă nu m-am mai gândit la vreo sărbătoare. Totuși, se împlinesc 6 ani de când am urcat primul post pe blog, iar asta mă face să zâmbesc și să îmi amintesc de o mulțime de lucruri.

Au fost sute de articole, mult prea multe mesaje primite, mii de oameni cunoscuți, milioane de emoții. Pentru mine, readmymind Blog a devenit un confident, un refugiu, un mod de a mă descărca, de a aduna povești, de a sumariza ceea ce trăiesc, de a analiza sentimente, de a arăta și altora ceea ce îmi place sau îmi face mie bine. Îmi asum fiecare cuvânt scris vreodată, precum și faptul că uneori am greșit. Am recunoscut public când nu am fost dreaptă față de anumiți oameni, am renunțat la orice urmă de “hatereală” în timp deoarece mi se pare o cale meschină, m-am maturizat sub ochii celor care mă citesc. Am crescut cu acest blog și am evoluat. Citesc uneori posturi vechi și mă minunez. Dacă trag linie, nu am cum să nu remarc că m-am schimbat, iar asta se vede și printre rânduri. Și mai fac! 🙂

La împlinirea a 6 ani de când sunt blogger nu m-am plictisit, nu am obosit, nu mi-am pierdut dorința de a scrie. Iar motivele sunt simple: nu scriu pentru clickbait, ci doar atunci când simt; nu îmi fac program strict sau agendă, ci mă joc în voia mea; nu mă condiționează nimeni și nimic; nu promovez produse și idei în care nu cred, nu fac compromisuri cu mine; nu mă ghidez după trend și nu țin cu orice preț să am trafic. Simplu! Iar această “non rețetă” o voi aplica absolut mereu. Blogul ăsta e copilul meu, cel mai frumos proiect personal pe care îl am, singurul pe care îmi doresc să nu-l abandonez, fie soare, fie furtună în viața mea. Poate într-o zi o să devină un site de parrenting. Haha! Sau nu. Ceea ce știu sigur este că va fi un blog despre curajul de a spune lucrurile pe bune, despre emoție, despre bucăți din și despre lume care îmi par că merită știute. Și atât! Nu am ca obiectiv viralizarea blogului, dar apreciez fiecare cititor și îi mulțumesc. Vouă, celor care, poate, sunteți alături de mine aici încă din 2011, VĂ MULȚUMESC!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • February 10, 2017

Poate te interesează

De ce să donezi și/sau să faci voluntariat
November 24, 2019
Câteodată te schimbi enorm într-un an de zile
October 31, 2019
Când faci un copil?
September 09, 2019
Cum îți revii din perioade complicate emoțional
September 06, 2019
Doar când ești jos descoperi câtă iubire poți primi
August 26, 2019
De ce avem nevoie de cineva care să creadă în noi
August 18, 2019

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *